in

A doua zi de terapie intensivă pentru Boris Johnson. “El a continuat să lucreze pentru voi… Acum rugaţi-vă pentru el”

A doua zi de terapie intensivă pentru Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a început miercuri, 8 aprilie, a doua sa zi de terapie intensivă. Acesta se luptă cu noul coronavirus care a contaminat peste 55.000 de persoane în ţara sa şi a făcut aproape 6.200 de morţi printre compatrioţii săi, potrivit AFP.

El a continuat să lucreze pentru voi… Acum rugaţi-vă pentru el“, a scris pe prima pagină The Sun în ediţia sa de miercuri.

Daily Express a dat asigurări că “Boris îşi va reveni” şi a ilustrat prima pagină cu o fotografie cu o echipă de îngrijitori cu echipament de protecţie împotriva noului coronavirus şi cu mesajul: “Revino-ţi repede, Boris“.

”El a continuat să lucreze pentru voi… Acum rugaţi-vă pentru el”

Şeful diplomaţiei britanice, Dominic Raab, desemnat să îl înlocuiască pe Johnson, a recunoscut că a fost şocat când a aflat de spitalizarea liderului de 55 de ani. “Nu este doar şeful nostru, este şi un coleg şi un prieten. Este un luptător care va învinge“, a spus el într-o conferinţă de presă.

Internat duminică la Spitalul St. Thomas din Londra, Boris Johnson “primeşte un tratament standard cu oxigen şi respiră fără nicio asistenţă. Nu a avut nevoie de ventilare mecanică sau de ajutor respirator noninvaziv”, a explicat marţi purtătorul său de cuvânt.

El este într-o stare “stabilă” şi “are moralul bun”, a dat asigurări purtătorul de cuvânt.

Deși se apropie de 1000 de morți pe zi, Marea Britanie încă nu a ajuns vârful pandemiei

Autorităţile britanice apreciază că Regatul Unit se va confrunta cu vârful pandemiei în următoarele zile. Dominic Raab va avea responsabilitatea de a lua o eventuală decizie de prelungire a măsurilor de izolare, cu consecinţe economice şi sociale foarte dureroase, notează AFP.

Suntem cu aproape două săptămâni în urma Franţei, cu câteva săptămâni în urma Italiei în privinţa cifrelor” de contaminări şi de decese, a declarat consilierul ştiinţific al guvernului, Patrick Vallance, prezent alături de Raab. Marea Britanie a înregistrat marţi 786 de noi decese în 24 de ore, un nou record pentru această ţară.

(agerpres.ro)

Coronavirus în Italia, Spania, Austria și Germania.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie ar putea fi cea mai afectată națiune din Europa. Experții americani spun că se așteaptă la peste 66.000 de morți

Asistent român din Anglia: «Nu vreţi să ştiţi cum face un pacient în lipsă de aer. Stați în case, nu ieșiți aiurea pe străzi»