in

Marea Britanie se opune formării unei armate a Uniunii Europene

Ideea formării unei armate proprii a Uniunii Europene este respinsă de Marea Britanie, cel puțin atât timp cât țara mai face parte din această structură.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a declarat în cadrul unei întâlniri a miniștrilor apărării din UE de la Bratislava, că apărarea Europei în fata Rusiei cade în sarcina NATO, nu a UE. El a mai precizat că țările din nordul și din estul Europei sunt de acord cu acest lucru, relatează Reuters.

Marea Britanie consideră ca ambițiile UE ar putea duce la o scădere a susținerii financiare a NATO, banii dați de statele membre pentru Alianța Nord-Atlantică fiind mai puțini deja după începerea crizei financiare, din 2008.

„Sunt state membre care vor să organizeze o singură forță militară. Asta arată ca o armată europeană și ne vom opune acestui lucru”, a declarat Fallon în fața jurnaliștilor prezenți la întâlnirea de la Bratislava.



Proiectul, inițiat de Franța și Germania, pentru un plan de apărarea a UE, va fi discutat la summitul din decembrie. Acesta include creșterea cheltuielilor pentru misiunile militare, dezvoltarea comună a tehnologiei militare, în special a unor elicoptere și drone, extinderea misiunilor externe de păstrare a păcii și construirea unei securități cibernetice mai solide.

Astfel, se dorește renunțarea treptată la sprijinul SUA în domeniul militar, lucru cu care state precum Suedia, Olanda, Polonia, Letonia si Lituania nu sunt de acord, potrivit lui Fallon.

Pe de altă parte, miniștrii Apărării din Franța și Germania spun ca nu este vorba de o armată unică, ci de o încercare de a coordona apărarea europeana, pentru ca statele membre să poată acționa împreună dacă va fi cazul.

 

Federica Mogherini, șefa diplomației UE, a declarat că acest tip de organizare ar putea ajuta statele membre UE sa reacționeze mai bine, fără ajutorul SUA, în fata agresiunii Rusiei și a altor probleme care pot apărea la granița Uniunii.

Fost ministru de externe despre acordul umilitor de la Bruxelles: „Marea Britanie creează un precedent periculos”

Șase atentate dejucate în UK. Cameron: „O să ștergem Statul Islamic de pe fața pământului”

România începe pregătirile pentru război. Ministrul Apărării: „Nu are legătură cu Ucraina. E o coincidență.”

Băsescu ne vrea înregimentați: „În caz de război, cei plecați la muncă afară trebuie aduși sub arme”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bacteria care a provocat Marea Ciumă Londoneză, descoperită sub străzile Londrei

Dezastru economic după Brexit? Directorii marilor companii amenință că își mută afacerile după ieșirea din UE