in

UK ar trebui să fie pregătită să se retragă din UE



Michael Groove (foto) dezvăluie, cu riscul demiterii sale din funcţia de Ministru, planurile guvernului Marii Britanii de a ameninţa cu părăsirea Uniunii Europene.

Michael Gove crede că politica declarată a primului ministru David Cameron de a renegocia poziţia UK în UE şi de a recupera puterea de decizie fără ca UK să părăsească Uniunea Europeană nu are cum să reuşească fără o ameninţare cu retragerea.

Acesta crede că nu ar exista nici o motivaţie pentru oficialii UE să accepte repatrierea puterilor pentru Marea Britanie decât dacă vor fi ameninţaţi cu retragerea acesteia din uniune. UK ar trebui să fie pregătită să se retragă din UE dacă nu i se vor îndeplini un minim de solicitări.

Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona spune că Uniunea Europeană este obligată să negocieze alte condiţii de membru pentru statele care intenţionează să părăsească uniunea, dar nu spune că ar fi nevoită să accepte orice condiţii.

Marea Britanie doreşte renegocierea condiţiilor de membru în ceea ce priveşte nenumărate aspecte: doreşte să-şi soluţioneze singură problemele legate de drepturile omului şi controlul frontierelor, având posibilitatea să decidă dacă va permite sau nu ridicarea restricţiilor pentru cetăţenii Uniunii Europene.

De asemenea, se doreşte stabilirea propriei legislaţii privind ocuparea forţei de muncă şi a normelor de bunăstare şi să se aplice propria politică externă fără limitări din partea Corpului Diplomatic al UE (Common External Action Service). Oficialii mai vor suveranitate şi pentru deciziile în ceea ce priveşte agricultura şi pescuitul, dar şi încetarea sarcinilor fiscale care continua sa creasca in UE.

Deşi ar ameninţă cu retragerea din UE, Marea Britanie preferă totuşi să rămână membru, pentru a beneficia de avantajele calităţii de membru, printre care şi comerţul deschis.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Merkel şi Barroso, la Bucureşti. Capitala, paralizată de congresul PPE şi lansarea candidaţilor USL

Fraudă în sistemul beneficiilor