in

UK: Excursii exotice pe bani publici



În plină recesiune și într-un context în care trebuie să facă restructurări pentru a reduce cheltuielile, consilierii locali britanici au folosit mii de lire din bani publici în interes personal.

Potrivit unei anchete publicată de The Daily Telegraph, consilierii locali din Marea Britanie folosesc fondurile de protocol pentru călătorii în destinaţii exotice, cazare la hoteluri de cinci stele sau achiziţionarea de cadouri de lux pentru angajaţi. În ultimii ani, aceștia au călătorit, numai la clasa întâi, către destinații precum Shanghai, Florenţa sau San Francisco. Unii consilieri citați în anchetă și-au făcut un obicei să-și achiziționeze costume de lux, iPaduri sau chiar sticle de vin de colecție din bani publici. Alții s-au orientat mai mult pe capitolul distracție și au umblat la bugetul local pentru a-și cumpăra bilete la concerte sau competiţii sportive.

Colin Carmichael (foto), consilier al primăriei din Canterbury, unul dintre consilierii citați în anchetă, a cheltuit într-o excursie în Franța 6.000 de lire doar în restaurante de lux. Mai mult, a avut grijă să-i achiziționeze și șoferului personal un cadou în valoare de peste 100 de lire. Colin Hilton, fost consilier la primăria din Liverpool a cheltuit 1.152 de lire pentru a-şi duce colegii la un concert al trupei Coldplay. Iar, Tim Shields, consilier şef al primăriei din Hackney, a cheltuit 6.000 de lire pentru a merge la Jocurile Olimpice din 2008, din China.

Ancheta e publicată într-un moment în care tocmai acești consilieri cu mână largă au sarcina de a concedia mii de bugetari din primăriile din Marea Britanie pentru a reduce cheltuielile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Escrocii din Wimbledon

Românii iau cu asalt piața muncii din Germania