in

Zeci de iranieni se pregăteau să ajungă în Marea Britanie prin intermediul unei rețele spaniole



Politia spaniolă și Europol au anunțat joi, 3 august, că au dezmembrat o rețea condusă din Spania care facilita trecerea clandestină în Marea Britanie, cu pașapoarte falsificate, a unor cetățeni iranieni.

Aceștia plătiseră aproximativ 25.000 de euro pentru a ajunge în Regatul Unit, transmite AFP.

Operațiunea s-a soldat cu arestarea a 101 persoane în Uniunea Europeană, între care conducerea rețelei stabilite în Spania, potrivit unui comunicat Europol.

În Malaga au fost arestați 14 dintre cei 15 responsabili ai organizației, conform unui comunicat al poliției spaniole. Liderul rețelei a fost reținut pe aeroportul Heathrow din Londra, în timp ce încerca să fugă spre Brazilia, menționează sursa citată.

Rețeaua se ocupa de îmbarcarea cetățenilor iranieni la bordul unor zboruri comerciale: 44 de iranieni au fost arestați pe diferite aeroporturi europene, între care cel din Hamburg (nordul Germaniei).

În provincia spaniolă Malaga au fost arestate 42 de persoane, suspectate că își vindeau acestei rețele actele de identitate spaniole autentice în schimbul unor sume cuprinse între 500 și 3.000 de euro.

Româncă implicată în falsificarea de pașapoarte

Paşapoarte româneşti de vânzare

Daily Express continuă povestea invaziei: „Suntem Mecca pentru est-europeni. Moldovenii cumpără pașapoarte românești”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Premierul Tudose vrea să crească vârsta de pensionare: «Cu un an, doi»

Mesajul apărut pe un panou publicitar din Marea Britanie i-a băgat în sperieți pe trecători