in

25 de lucruri care se vor întâmpla atunci când locuiești la comun

Și nu este vorba numai de tine, ci de toți cei care au locuit vreodată într-un „houseshare”.

1. Te vei trezi într-o dimineață că ai cumpărat o canapea maro.



2. Vei asista la cum cineva cumpără un sac de orez atât de mare că va avea nevoie de ajutor pentru a-l transporta acasă, apoi îl vei urmări timp de două luni cum va mânca din el.

3. Vei intervieva persoane complet străine, cu privire la obiceiurile lor de curățenie. Unele nu au așa ceva.

4. La jumătatea zilei îți vei da seama că lenjeria intimă pe care o porți nu este a ta.

5. Cineva se va transforma pentru o săptămână în vegan și va pune o regulă referitoare la mâncatul șuncii în casă.

6.  Când vei ieși din baie nu vei fi sigur dacă tu ești singurul care a folosit prosopul cu care doar ce te ștergi. De asemenea, vei găsi o pată mare de pastă de dinți pe prosop și vei investiga o lună ca să îl prinzi pe cel care a făcut-o.

7. Cănile vor dispărea una câte una. Dar se vor întoarce toate deodată.

8. Când vine mama cuiva în vizită, toți își fac curățenie în cameră, chiar dacă nu e vorba despre mama lor.

9. Va fi acceptabil social să bei ceai dintr-un borcan. Oricum, orice altceva este murdar.

10. Nu vei găsi un calorifer care să nu fie acoperit de șosetele altcuiva.

11. Cearceafurile dispar și apar peste șase luni, iar tu nu vei ști ce s-a întâmplat între cele două evenimente. O să cumperi lenjerie de pat câtă nu ai cumpărat vreodată în viața ta și vei afla că este posibil să cumperi lenjerie atât de ieftină încât să se topească de fapt în uscătorul de rufe.

12. La un moment dat, cineva va fi uimit să descopere că alimentele nu sunt la comun.

13. Va exista cineva care să știe să fure brânză în așa fel încât să taie felii de pe ambele părți și să păstreze un raport simetric. Aceasta este semn că ai de-a face cu un veteran al locuitului la comun.

14. Vei realiza cât de subțiri pot fi pereții. Și vei afla lucruri despre colegii voștri de apartament pe care nu le vei uita niciodată.

15. Vei merge la culcare îmbrăcat cu paltonul, decât să suni instalatorul ca să repare centrala. După două nopți altcineva o va face în locul tău.

16. Cineva va încerca să pună laptele obișnuit într-o cutie cu lapte de soia pentru a-i împiedica pe alții să îl bea.

17. Nu vei vedea un anumit coleg de apartament pentru luni bune, dar vei ști că este acolo după „bilețelele” pe care le lasă pe frigider. De asemenea, vei ști dacă mai stă acolo dacă mâncarea lui se mai poate mânca și dacă se consumă șamponul.

18. Vei urmări, în fiecare zi, cum o sticlă cu lapte expirat de trei luni se umple încet cu gaz. Nu îi vei arunca pentru că nu l-ai cumpărat tu. Dacă arunci laptele expirat de trei luni, cineva se va supăra pe tine și va trebui să i-l înlocuiești.

19. Cineva va încerca să facă un foc de tabără în sufragerie.

20. Prietenul unui coleg de apartament va veni să stea cu el și nu va mai pleca niciodată.

21. Bateriile de la alarma de incendiu vor fi scoase pentru a fi puse la telecomanda televizorului și nu vor mai fi puse la loc. Pentru totdeauna.

22. Vei astupa crăpăturile din pereți cu pungi de cumpărături.

23. Vei veni acasă cu cineva atât de îngrozitor, încât un coleg de apartament va decide să nu îl primească în casă. Îi vei fi dator acelui coleg.

24. Lumina se va strica în camera din față și singurul becul de rezervă va fi cu lumină intermitentă. Va fi discotecă în fiecare noapte, până când cineva va fi deranjat și îl va schimba.

25. Vei fi martorul unor mese experimentale cu care nu te vei mai întâlni niciodată.

CITITI MAI MULT:

Trebuie să muncim 25 de ani pentru un apartament cu 4 camere

Frica de a ieşi din casă. Adevăruri despre agorafobie

Chiriile EXPLODEAZĂ în Londra. Vezi cât vei plăti pentru o casă în următorii 4 ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bărbatul cu peste 100 de orgasme pe zi

Zgonea se ia de colegul său Aurelian Mihai, aflat în greva foamei: ”Vrea și el să iasă în evidență cu ceva”