in

Hagi şi Popescu, adversari în amicalul Galatasaray-Barcelona

Gică Hagi (48 de ani) şi Gică Popescu (45 de ani), liderii “Generaţiei de Aur”, au fost invitaţi să joace, sâmbătă, 28 septembrie, un meci caritabil între fostele glorii de la Galatasaray şi de la Barcelona. Cei doi foşti fotbalişti au fost adversari, Hagi îmbrăcând tricolul turcilor, iar Popescu pe cel al catalanilor.



Sâmbătă, 28 septembrie, stadionul lui Galatasaray Istanbul a fost învăluit în emoţie. Înaintea partidei de campionat dintre campioana Turciei şi Rizespor s-a disputat un meci al amintirilor între Galatasaray ediţie 2000, echipa care a cucerit Cupa UEFA, şi foşti jucători ai Barcelonei. Meciul, care a durat 60 de minute, a fost câştigat de veteranii Galatei cu 1-0. Hagi şi Popescu, cei doi foşti mari internaţionali, şi-au revăzut cu acest prilej foşti colegi alături de care au jucat ani buni şi au cucerit fotbalul european.

Popescu, lider veritabil

Gică Popescu a declarat că meciul a fost un eveniment caritabil la care a participat cu mare plăcere. “Am participat cu mare plăcere la un meci cu un scop nobil, dar şi să ne revedem cu mulţi din foştii noştri colegi. De fapt, să reîntregim familia acelei echipe, findcă am fost şi am rămas o familie. Ne-am amintit de anii de glorie, am făcut glume, ca întotdeauna la Istanbul ne-am simţit extraordiar. Eu am jucat în repriza secundă la Barcelona, fostul mare internaţional spaniol Victor, căpitanul catalanilor la acest meci, a insistat pentru asta”.

Hagi a fost în prim-plan

Chiar dacă a ajuns la vârsta de 48 de ani, pe parcursul întregii partide, Gică Hagi s-a aflat în centrul atenţiei, în special cu driblingurile şi execuţiile care l-au făcut celebru, încântând zeci de mii de oameni. Ahmet Yavuz, ziarist turc din conducerea revistei engleze “FourFourTwo”, care are ediţie în limba turcă, a afirmat că “Hagi a fost ca întotdeauna încântător, cel mai bun de pe teren. Iar Gică Popescu, la cum arată din punct de vedere fizic şi la cum a jucat, cred că ar putea evolua şi azi în prima echipă de la Galatasaray!”

Vedetă la Galtasaray

Gică Hagi a jucat în campionatul turc în perioada 1996-2000, când a fost transferat de FC Barcelona la Galatasaray, unde a cunoscut succesul absolut şi a devenit cel mai iubit fotbalist român din istorie. Cu echipa turcă a câştigat campionatul în fiecare an, cumulând, astfel, patru titluri de campion şi două cupe ale Turciei. Mai mult, fostul căpitan al echipei naţionale a câştigat Cupa UEFA în sezonul competiţional 1999-2000 şi, de asemenea, SuperCupa Europei, un trofeu pe care îl mai câştigase şi în tricoul Stelei, în 1986. Colaborarea dintre Gheorghe Hagi şi Galatasaray nu s-a încheiat după ce fotbalistul român a agăţat ghetele în cui. Românul a fost şi antrenorul turcilor, de două ori, în perioadele 2004-2005 şi 2010-2011. Mai mult, recent, după demiterea lui Fatih Terim, conducerea Galatei l-a vrut din nou pe banca tehnică. “Regele” a fost rugat de trei ori să preia gruparea cu care a cucerit Cupa UEFA, însă tot de atâtea ori au fost refuzaţi.

Căpitanul Barcelonei

Popescu este un fost fotbalist cu un palmares foarte bogat, reuşind să se impună la cea mai bună echipă din Europa, FC Barcelona. De-a lungul carierei sale de fotbalist, cele mai mari succese le-a obţinut în Olanda, Spania şi Turcia, dar şi la echipa naţională, în calitate de căpitan, conducând “Generaţia de Aur” spre cele mai importante performanţe. A participat cu echipa naţională de fotbal a României la trei turnee finale ale Campionatelor Mondiale şi la două ale Campionatelor Europene de fotbal. FC Barcelona este echipa căreia i s-a dedicate întrutotul şi unde i-a rămas inima chiar şi după 15 ani. Nu a jucat în tricolul catalanilor decât doi ani (1995-1997), dar a reuşit să se impună şi pe teren, şi în vestiar, câştigând banderola de căpitan, o performanţă pe care, cel mai probabil, niciun român nu o va mai cunoaşte. Performanţele sale fotbalistice nu s-au oprit aici. Transferat la Galatasaray, în 2000, a câştigat Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

Doi fotbalişti emblematici

Hagi şi Popescu au ridicat fotbalul la rang de artă. Cei doi au fost coechipieri la trei echipe – FC Barcelona, Galatasaray Istanbul şi prima reprezentativă a României. De-a lungul carierei, fotbalistic vorbind, între cei doi mari jucători a existat întotdeauna un fel de rivalitate constructivă. Tot timpul, cele două legende ale fotbalului românesc şi mondial s-au privit, pe teren, cu admiraţie şi competiţie. Cu toate că Gică Popescu a fost căpitanul României şi al Barcelonei, de fiecare dată Gică Hagi era cel care culegea laurii. Unul era echilibrat şi conducea echipa, celălalt avea acele execuţii sclipitoare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România, sub cod portocaliu: trei zile de ploi abundente şi temperaturi scăzute

Daily Star: Romii se folosesc de copii pentru a comite infracțiuni