Update – S-au născut mai mulți copii în Diaspora decât în România. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni: „E vorba de rata natalității”

Rolul tineretului în cadrul comunităţilor de români din afara graniţelor, în special în rândul celor de mobilitate, este unul foarte important, în contextul în care anul trecut s-au născut mai mulţi copii în diaspora, decât în România, a declarat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac.

“Avem peste 4,4 milioane de cetăţeni români în aceste comunităţi şi anul trecut, pentru prima dată, conform statisticilor Eurostat, s-au născut mai mulţi copii în diaspora decât în România. Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa şi în străinătate, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România – ţara de origine. Care este echilibrul exact între dorinţa normală de perfecţionare, de continuare a unei cariere atât în România, cât şi în celelalte state membre ale UE”, a precizat Păstîrnac la o dezbatere la București privind politicile pentru tineret.



Potrivit acesteia, forţa de muncă în general este tânără, iar educaţia este problema “majoră” identificată de Ministerul Românilor de Pretutindeni, recent înfiinţat, din cauză că” marea majoritate” a românilor plecaţi nu mai învaţă astăzi limba română într-un sistem educaţional fie agreat prin acorduri bilaterale cu aceste state membre, fie în mare parte organizat de asociaţii şi de voluntari.

“Am lansat o campanie prin care să dăm cât mai multe manuale, suport de studiu electronic al limbii române, de la tabletă până la manual digital şi cred că este nevoie de o dezbatere largă în ceea ce priveşte modul de a ajuta tinerii născuţi azi în diaspora să înveţe limba română”, a subliniat ministrul.

Ea a evidenţiat, de asemenea, rolul important al mediului asociativ în comunităţile românilor din străinătate.

“Există asociaţii extrem de active care ne ajută să intrăm în contact (…). Fără un mediu asociativ puternic şi fără asociaţii care să intre în dialog atât cu România, dar mai ales cu guvernele şi autorităţile locale din ţările în care diaspora s-a stabilit, nu vom putea stabili canale adecvate pentru a lupta pentru drepturile românilor de peste hotare”, a mai precizat Păstîrnac.

UPDATE: Ministerul a precizat că, de fapt, e vorba de rata natalității, care e mai mare în comunitățile din diaspora, față de România. Iată comunicatul ministerului:

Clarificări cu privire la declaraţia din 2 mai 2017 / MRP – Ministrul pentru românii de pretutindeni

Din datele statistice procentuale, puse la dispoziţie de instituţii europene specializate, la data de 1 ianuarie 2016, fenomenul de mobilitate a cetăţenilor români în Uniunea Europeană şi cel al creşterii demografice, este prezentat comparativ şi în raport cu numărul total al comunităţilor rezidente.

În valoare absolută, raportat la întreaga populaţie a României şi nu procentual, sunt mai mulţi copii născuţi pe teritoriul ţării. Rata de natalitate este indicele luat în vedere în declaraţia ministrului pentru românii de pretutindeni în data de 2 mai, a.c.

Pentru mai buna înţelegere a acestor date, MRP va organiza un grup de lucru privind prelucrarea datelor statistice.

Link-uri de avut în vedere:

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Foreign-born_population_by_country_of_birth,_1_January_2016_(%C2%B9).png

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Migration_and_migrant_population_statistics

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Migration_and_migrant_population_statistics/ro

I-am depășit pe chinezi. Românii, în top zece al copiilor născuți în Marea Britanie

Un sfert dintre copiii din Marea Britanie sunt născuţi de mame străine

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Oficialii europeni, dezamăgiți de întâlnirea cu May. Este posibil ca negocierile pentru Brexit să eșueze

Nestle închide fabricile din Marea Britanie și își mută producția în Europa de Est