in

Gimnastică masculină: România, aur şi bronz la Europene



Gimnastica masculină românească visează frumos cu două luni înainte de Jocurile Olimpice. Elevii lui Ioan Suciu au cucerit medalia de bronz pe echipe, la Campionatele Europene de la Montpellier – Franţa, iar Flavius Koczi (foto) a obţinut aurul la sărituri, ultimul mare test pentru competiţia de la Londra.

Flavius Koczi, în vârstă de 24 ani, nu-şi dezminte renumele de cel mai constant gimnast român, atât în evoluţii, cât şi în medalii. Reşiţeanul a menţinut şi la Campionatul European de la Montpellier tradiţia podiumului de pe care nu a coborât la niciuna dintre cele şase ediţii continentale consecutive la care a participat. Astfel, românul şi-a trecut în palmares al treilea titlu european la al treilea aparat diferit, după cal (Volos 2006) şi sol (Berlin 2011). “Mă bucur că a ieşit aşa şi această medalie îmi va da încredere şi motivaţie mai mare pentru Londra”, a declarat el.

Campion la sărituri

Flavius Koczi a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de gimnastică. Gimnastul român a intrat primul in concurs şi a obţinut un punctaj total de 16,116. Pe locul secund s-a clasat ucraineanul Igor Radivilov. Podiumul a fost completat de rusul Denis Ablyazin. “A fost un concurs greu pe echipe. Noi mai mult ne doream decât ne aşteptam, am fost şi singurii care nu am avut ratări în echipă. A ieşit extraordinar. Ne-am îndeplinit obiectivele stabilite de federaţie. Am plecat cu gândul la sol, speram să-mi apăr titlul european. O mică greşeală s-a dovedit a fi decisivă. Cât despre finala de la sărituri, mi-am îndeplinit un vis, câştigarea titlului european la trei aparate diferite. La Olimpiadă va fi extraordinar de greu, dar sper să ne facem treaba şi să cucerim o medalie”, a spus Flavius Koczi, proaspăt campion european la sărituri.

Din nou pe podium

Echipa masculină de gimnastică a României a câştigat, sâmbătă, 26 mai, medalia de bronz la Campionatele Europene de la Montpellier, concursul fiind câştigat de Marea Britanie. Astfel, echipa masculină a revenit pe podiumul european după o pauză de patru ani. După ce fetele s-au întors campioane europene, echipa masculină a României era obligată să-şi apere onoarea. Şi a reuşit, la Montpellier, unde a cucerit bronzul continental. Cinci băieţi au muncit pentru această performanţă. Cristian Băţagă, Ovidiu Buidoşo, Vlad Cotună, Marius Berbecar şi Flavius Koczi au strâns împreună 261,319 de puncte şi s-au clasat pe locul 3, după echipa Marii Britanii (266,296) şi cea a Rusiei (265,535). Tricolorii au revenit, astfel, pe podiumul european după o pauză de patru ani, în 2008 cucerind tot medalia de bronz, şi poate să-şi finalizeze pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Londra cu mai multă încredere.

Juniorii, medalii de argint la sol şi sărituri

Gimnaştii noştri şi-au inscris in palmares patru medalii: una de aur, prin Flavius Koczi (sărituri) şi una de bronz (echipe), la nivelul seniorilor, precum şi două de argint, cucerite de juniorul Daniel Rădeanu (sol şi sărituri), ceea ce situează România pe locul 3 pe naţiuni, după Marea Britanie şi Rusia, indiscutabil două puteri ale gimnasticii masculine.

Juniorul Daniel Rădeanu a obţinut, duminică, 27 mai, două medalii de argint la Campionatele Europene de gimnastică, în probele de sol şi sărituri. La sol, Rădeanu a obţinut un punctaj de 14.208, fiind devansat doar de rusul Kiril Prokopiev (14.333). La sărituri, Daniel Rădeanu a intrat ultimul în concurs şi a obţinut un punctaj de 15.199. Medalia de aur i-a revenit olandezului Casimir Schmidt, cu 15.283. Performanţele sale au fost răsplătite şi promite să calce pe urmele celor mai valoroşi sportivi români. Locul 3 pe naţiuni: Montpellier, cu noroc La Tokyo, în urmă cu opt luni, reprezentativa masculină a României se situa între cele mai bune opt echipe ale lumii. Acum, la Montpellier, se află între primele trei ale continentului, ceea ce spune multe despre valoarea lui Flavius Koczi, Marius Berbecar, Cristian Bataga, Ovidiu Buidoso sau Vlad Cotuna, iar aurul cucerit de Flavius Koczi – campionul european de anul trecut, de la Berlin, la sol – vine ca un argument în plus al potenţialui său de a se afla între cei mai buni gimnaşti europeni. Şi nu numai performanţa lui Flavius Koczi trebuie adusă în discuţie atunci când ne referim la potenţialul de ansamblu, deoarece Cristian Bataga, Marius Berbecar sau Ovidiu Buidoso au fost “rezerve” în concursul final pe aparate, faptul că nu s-au regăsit între primii opt, deşi ar fi meritat, datorându-se unor erori comise în concursul de calificare, ceea ce i-a privat de o notă mai mare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Întâlnirea SMR-UK, la cea de-a cincea ediție

Discriminarea la locul de muncă