in

Boris Johnson anunță noile restricții pe trei niveluri: Se vor interzice călătoriile în zonele cele mai afectate de COVID-19, pub-urile și barurile se închid

Oamenilor le va fi interzis pentru patru săptămâni să înnopteze în alte case, în zonele cu o rată ridicată de transmitere a coronavirului. Va fi doar una dintre măsurile pe care le va menționa premierul Boris Johnson azi, 12 octombrie.

Aseară, el a declarat că națiunea se află într-un „moment critic” și trebuie făcute mai multe pentru a evita declanșarea unor restricții majore la nivel național.

În cadrul măsurilor din zonele grav afectat de pandemia de COVID-19, scrie The Sun, pub-urile și barurile vor fi închise, însă restaurantele vor putea să servească în continuare mâncare până la ora 22.00. S-a ajuns la acest compromis în urma reacțiilor liderilor regionali.

Restricțiile, care vor fi revizuite lunar, vor afecta cel mai probabil Liverpool, Manchester și părți din Yorkshire încă de astăzi.

Pe străzile din Manchester, Liverpool, Leeds, Newcastle, dar și în centrul Londrei, petrecăreții au ținut să aibă o ultimă seară de distracție, înainte de o posibilă închidere a localurilor.

Boris Johnson va stabili noi restricții mai dure dar exclude „un lockdown la nivel național”

Premierul consideră că noile măsuri, care urmează să fie dezvăluite în această seară, sunt un joc de noroc pentru a evita un nou „lockdown” la nivel național.

În această dimineață, Boris Johnson va avea o întâlnire cu comitetul de urgență Cobra al guvernului, pentru a determina ratele exacte ale răspândirii infecției cu COVID-19 de la care vor intra în vigoare cele trei niveluri ale restricțiilor- mediu, ridicat și foarte ridicat.

Nivelul 1 – risc mediu – va pune în aplicare măsurile actuale de distanțare socială, „regula celor șase” și închiderea localurilor la ora 22:00.

Zonele din nivelul doi vor avea aceleași restricții, plus interzicerea vizitelor între gospodării.

În fața a treia care se va impune în zonele cu risc „foarte mare”, înnoptările vor fi interzise pentru rezidenți și vizitatori. De asemenea, pub-urile și barurile vor fi obligate să se închidă și nu se va permite socializarea, nici în interior, nici în aer liber.

De asemenea, la acest nivel se așteaptă închiderea sălilor de sport și a facilităților de agrement. Dar este posibil ca restaurantele să poată servi mâncare până la 22:00, dar fără băutură.

Liverpool, Manchester și părți din Yorkshire sunt în alertă roșie și ar putea fi plasate în faza a treia, alături de Exeter.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Ajutoarele pandemiei – cea mai mare fraudă din istoria Marii Britanii. Românii, printre cei acuzați că au devalizat bugetul regatului cu zeci de miliarde de lire sterline

Ajutoarele pandemiei – cea mai mare fraudă din istoria Marii Britanii. Românii, printre cei acuzați că au devalizat bugetul regatului cu zeci de miliarde de lire sterline

Român căutat de poliție după mai multe spargeri de locuințe în orașe din Anglia

Român căutat de poliție după mai multe spargeri de locuințe în orașe din Anglia