Politica de imigraţiei a Marii Britanii paralizează afacerile şi economia.
Săptămânalul The Economist publică o analiză a politicii duse de Guvernul Cameron în privinţa imigraţiei. Potrivit acestei analize, imigraţia este cheia revenirii economice a Marii Britanii.
Discursul prim-ministrului la Conferinţa Partidului Conservator de pe 10 octombrie a conţinut o declaraţie evidentă. Marea Britanie s-ar putea să nu- şi mai recupereze niciodată fosta glorie, a recunoscut David Cameron. Tara este într-o cursă globală împotriva unor competitori mult mai agili. Singura sa speranţă este să modifice regulamentele astfel ca întreprinzătorii inovativi să poată să înflorească şi să facă comerţ în mod foarte activ. Lucruri splendide.
Dar atunci de ce guvernul lui Cameron urmăreşte o politică de imigraţie care crează birocraţie, sufocă întreprinzătorii şi care pune piedici Marii Britanii?
De fapt, ţara a instalat un semn de “staţi departe” pe stâncile albe din Dover. Chiar şi în timp ce Cameron apără City of London ca centru financiar global, şi duce avioane pline cu oameni de afaceri în excursii în străinătate, guvernul său ia măsuri care ar putea tranforma un depozit într-o fortăreaţă. în ultimii doi ani, conservatorii au făcut ca studenţilor, lucrătorilor străini şi membrilor familiilor lor să le fie mai greu să intre şi să se stabilească în ţară.
Marea Britanie nu numai că pierde războiul pentru talentele globale, ci este şi o slabă competitoare. Tot mai mulţi oameni pleacă acum pentru oferte de muncă în alte ţări mai degrabă decât vin.
Mica Anglie se descurcă mai bine decât Marea Britanie
Politica
Oamenii de afaceri de peste tot se plâng din cauza sistemului de imigraţie. însă cel din Marea Britanie este în totalitate rău, în trei feluri. Primul, politica în sine. În opoziţie, Cameron a promis să aducă imigraţia netă – imigraţie minus emigraţie – la sub 100.000 pe an până în 2015. Din moment ce ultimul calcul arată o cifră de 216.000, acest lucru este greu, poate imposibil. Britanicii şi europenii pot veni şi pleca după cum doresc. Legile privind drepturile omului protejează solicitanţii de azil.
Astfel Theresa May, ministrul de Interne, a limitat intrarea de lucrători imigranţi şi studenţi – tocmai persoanele care pot revigora economia Marii Britanii şi care foarte probabil vor pleca curând. Numărul vizelor pentru studii a scăzut cu 21% într-un an. Guvernul a făcut mai complicată trecerea de la studii la muncă, lucru care în viitor îi va descuraja pe studenţii străini să aplice. Educaţia internaţională, una dintre cele mai importante industrii de export şi o zonă în care Marea Britanie ar trebui să aibă un avantaj competitiv imens, este înfometată.
Birocraţia
În teorie, uşa Marii Britanii este deschisă atât persoanelor cu cele mai înalte calificări, cât şi celor mai bogate. În practică nu este aşa, din cauza celui de- al doilea aspect dezastruos al sistemului de imigraţie: birocraţia sa. Durează mult prea mult procesarea aplicaţiilor pentru viză. În general firmele mari se pot descurca cu bătaia de cap pe care o implică transferarea unui lucrător din Delhi. Cele mai mici nu pot.
Firmele de tehnologie cu creştere rapidă sunt în situaţia cea mai proastă fiindcă sunt în competiţie cu un bazin global imprevizibil de talente. Lucrătorii care navighează prin labirint sunt legaţi de o firmă, vitalizându-le productivitatea. Marea Britanie nu reuşeşte nici măcar să elibereze vize pentru muncă din insuficienta sa ofertă. Una dintre categorii, pentru persoanele cu talente excepţionale, are un plafon anual de 1.000 de locuri. Anul trecut au fost acordate 37 de asemenea vize.
Ostilitate
Al treilea, politicienii britanici, conduşi de conservatori, fac tot posibilul să semnaleze ostilitate şi să inducă în eroare publicul. Luna trecută Parlamentul a aprobat o propunere de efectuare “a tuturor paşilor necesari” pentru a păstra populaţia ţării sub 70 de milioane. Ed Miliband, liderul laburiştilor, şi-a cerut scuze în numele partidului său pentru imigraţia de est-europeni în Marea Britanie de la mijlocul deceniului trecut (neţinând cont că polonezii, ca mulţi alţii care au emigrat pentru muncă, au solicitat puţine beneficii şi au contribuit mult la visteria publică).
Cameron a promis să revizuiască regulamentele care garantează libertatea de circulaţie în UE. Acest drept probabil nu poate fi retras cu excepţia cazului în care Marea Britanie părăseşte Uniunea, lucru pe care nu este pe cale să-l facă. Singurul lucru obţinut prin discutarea acestui aspect a fost adăugarea de reflectoare la semnul de “ţineţi departe”. Persoanele talentate, care pot merge în altă parte, vor înţelege mesajul.
Paradoxul populismului
Unii politicieni cu vechime au admis în mod privat că politica de imigraţie a Marii Britanii este dezastruoasă. Câţiva parlamentari conservatori interesaţi de afaceri au început să se plângă că strategia de imigraţie a ţării subminează stategia de dezvoltare. Boris Johnson, primarul londonez ambiţios, cu înclinaţii liberale, este în favoarea lor. Dar ce poate fi făcut, întreabă aceştia? Britanicii, susţin ei, nu vor accepta o relaxare a regulamentelor privind imigraţia. Guvernul trebuie să se ţină de promisiuni.
Răspunsul simplu este că dacă o politică face atât de rău perspectivelor ţării tale precum obiectivul imigraţiei nete, trebuie să renunţi la aceasta cu totul şi să explici de ce. Din păcate este puţin probabil ca David Cameron să facă o asemenea schimbare majoră, însă are la dispoziţie ceva spaţiu politic pentru manevre mai mici.
Imigraţia este în mod cert nepopulară. Britanicii se opun acesteia mai mult decât o fac locuitorii oricărei alte ţări europene mari. 62% dintre britanici consideră că imigraţii fac ca localnicilor să le fie mai greu să-şi găsească locuri de muncă, comparativ cu o medie europeană de 45%. Trei sferturi susţin că imigraţia pune o presiune prea mare asupra serviciilor publice. însă nativii nu sunt atât de xenofobi precum presupun liderii lor.
Britanicilor le sunt pe plac lucrătorii calificaţi şi studenţii mai mult decât alţi imigranţi.Mai important, ei ştiu că politicile guvernamentale nu funcţionează: rezultatele privind imigraţia sunt mai mici chiar decât cele privind sănătatea, o zonă de dezastru conservator. Dacă ţinta de imigraţie netă va fi ratată, vor deveni şi mai furioşi.
Chiar dacă David Cameron nu poate renunţa la obiectivul prostesc, guvernul poate face câţiva paşi necesari. Unele grupuri, cum sunt lucrătorii detaşaţi şi studenţii, pot fi exceptate de la acest obiectiv. Guvernul ar trebui să facă mai uşoară trecerea de la studii la muncă, cel puţin pentru studenţii din cele mai bune universităţi. Cineva care poate reuşi la o universitate de top cu siguranţă se va putea dovedi un atu pentru Marea Britanie. De asemenea, guvernul ar trebui să grăbească şi să simplifice sistemul vizelor. Acesta a eliminat mare parte din birocraţia care afecta afacerile şi ar trebui să facă la fel în cazul regulamentelor privind imigraţia.
Pe măsură ce ţările în curs de dezvoltare cresc, entuziasmul străinilor tineri şi talentaţi de a primi educaţie într-o universitate britanică sau de a-şi vinde mărfurile consumatorilor britanici relativ prosperi este posibil să se diminueze. Însă pentru moment, polularitatea ţării la nivel global îi dă un avantaj imens, pe care guvernul îl iroseşte. Lumea este un loc al competiţiei. Marea Britanie încearcă să concureze cu şireturile legate împreună.
(sursa: The Economist)
