Un accident cumplit a avut loc luni pe DN7, pe Dealul Drăganului, în Argeș, România. Trei oameni au murit, toți din mașina înmatriculată în Marea Britanie, al cărei șofer a provocat tragedia, scrie Observator de Argeș, citat de Libertatea.
Trei bărbați au murit, după ce BMW-ul seria 7 cu volan pe dreapta, în care se aflau, a ajuns pe contrasens și s-a izbit de un TIR încărcat cu butelii de oxigen. În urma impactului a fost lovit și un Duster, iar TIR-ul a căzut într-o râpă, la circa 30 de metri de șosea.
Toți cei trei ocupanți au BMW-ului, șoferul, socrul lui și un prieten, au murit! Accidentul a avut loc între comunele Drăganu și Cotmeana. Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că Beniamin F., de 29 de ani, din Miercurea Sibiului, județul Sibiu, conducea un BMW seria 7, mergând dinspre Pitești către Râmnicu Vâlcea.
Mașina urca o pantă când s-a angajat în depășirea unui autoturism Dacia Duster care mergea în aceeași direcție, condus regulamentar de șofer de 36 de ani, din Pitești. Se pare că BMW-ul avea viteză mare, carosabilul era ud, iar șoferul a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens. A lovit în plin un TIR condus din sens opus de un șofer 52 de ani, din București. Din impact, TIR-ul, care transporta 118 butelii cu oxigen, a părăsit partea carosabilă, în partea stânga a sensului său de deplasare, într-o zonă cu diferență de nivel, iar o parte din butelii s-au împrăștiat pe carosabil. Camionul s-a răsturnat într-o râpă, oprindu-se la circa 30 de metri de șosea.
De anul viitor vor fi mai puține mașini cu volan pe dreapta în România
Din cauza coliziunii puternice, BMW-ul a fost distrus aproape complet. Resturile mașinii, cu numere de Marea Britanie și volan pe dreapta, au rămas în afara șoselei. Șoferul și pasagerul din spate au fost aruncați din autoturism, la impact, pasagerul din stânga a rămas încarcerat.
Salvatorii l-au scos pe bărbatul de 51 de ani, din Ciocănești, Dâmbovița, socrul șoferului, fără suflare dintre fiare. Cei doi tineri găsiți pe șosea de medici, gemând necontrolat, au intrat ulterior în comă și au decedat la spital. Cel mai tânăr, pasager în spate, avea 25 de ani și era din Bârlad.