in

Birmingham: Bandă de românce specializată în furturi de la Primark. Ce truc foloseau cele patru femei

Bandă de românce specializată în furturi de la Primark

O femeie în vârstă de 21 de ani, din România, a fost scutită de închisoare de instanța chiar dacă făcea parte dintr-o bandă organizată de românce care fura din magazinele Primark din Bimingham.

Bianca Tudor, scrie Plymouth Herald, făcea parte dintr-un grup care a încercat să fure articole în valoare de peste 1.000 de lire sterline din Primark în Birmingham folosind un truc.

Tânăra a fost acuzat de furt și a pledat vinovat prin intermediul unui interpret român, la Tribunalul din Birmingham. Ea s-a ales doar cu o amendă de 350 de lire sterline, precum și o suprataxă de 185 de lire sterline.

Avocatul său a spus că Bianca Tudor a luat o „decizie proastă” să se alăture grupului și a susținut că a fost „speriată” în timpul audierii.

„Ofițerii de securitate au urmărit patru femei pe camerele de supraveghere intrând în magazin și acționând suspicios. Două dintre ele au ridicat două valize. Apoi au umplut saci de cumpărături cu articole vestimentare”, a spus procurorul.

Judecătorul irlandez către două hoațe din România: „De ce nu învățați limba engleză? Cazarea este gratuită la închisoare”

„Toate cele patru femei au intrat într-un lift cu articolele vestimentare și ofițerii de securitate le-au observat punând hainele în valize. Două dintre ele au părăsit liftul la un etaj al magazinului, în timp ce celelalte două au plecat la un alt etaj”, a mai dezvăluit acuzarea.

Femeile au lăsat saci de cumpărături goi, în lift. În acel moment, un ofițer de securitate a părăsit biroul și a plecat spre intrarea magazinului, anticipând că vor pleca fără să plătească.

Bunurile furate au fost evaluate la 1.018 lire sterline.

Bianca Tudor a susținut că a văzut-o pe una dintre partenerele ei punând hainele în valize mai întâi, ceea ce „i-a dat ideea să facă același lucru”.

Apărătorul româncei susținut că clienta sa nu a mers la Primark cu intenția de a fura, înainte ca cealaltă femeie „să-i sugereze că ar fi ușor să scape cu bunurile furate”.

Avocatul a spus că românca câștiga 350 de lire sterline pe săptămână lucrând la Tesco și că îi rămânea „foarte puțin” după ce plătea chiria și facturile.


…Birmingham: Bandă de românce specializată în furturi de la Primark. Ce truc foloseau cele patru femei…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 5]

Târg românesc

Târg Românesc în Edgware, în acest weekend. O parte din vânzări vor merge la refugiații Ucraineni

Femei din Ucraina riscă să fie exploatate sexual în Marea Britanie: „Am un pat mare. Am putea dormi împreună”