in

Birmingham. O bandă de români spărgea automatele de bilete din gări. Hoți racolați pe Facebook



O bandă de români a reușit să spargă mai multe automate de bilete de unde au sustras mai mult de 72.000 de lire sterline, producând totodată pagube de peste 433.000 de lire sterline.

Alin Grijincu, de 31 de ani și Cornel Naida, de 32 de ani, și-au desfășurat activitatea în perioada mai 2016 -iulie 2017, scrie Birmingham Mail.

Banda dădea spargerile între orele 1 și 4 dimineața și pentru a se proteja de camerele de supraveghere membrii acesteia își acopereau fețelor, în timp ce purtau mănuși pentru a nu lăsa urme.

Potrivit acuzatorilor, cei doi ajungeau în gară pe liniile de tren și sustrăgeau banii cu ajutorul bormașinilor și șurubelnițelor.

Au fost devalizate automatele din 50 de stații de tren, în timp ce infractorii se deplasau cu o mașină cu numere de înmatriculare false.

Cei doi nu erau singurii membri ai bandei. Au mai fost racolați membri, tot din România, prin intermediul Facebook.

Prima stație unde banda a dat lovitura a fost Loughborough, au urmat Derbyshire, Warwickshire, precum și alte gări din nordul și sudul Angliei. De asemenea, a fost spart de două ori automatul din stația Rowley Regis și o dată cel din Stratford-Upon-Avon.

Pe 17 iulie, poliția a oprit un Ford Focus care se deplasa pe A1 către sud și i-a arestat pe Grijincu și Naida. Asupra lor se aflau 2.235 de lire sterline proaspăt furate și ascunse sub scaunul din spate, precum și scule cu care fusese spart un automat.

„Acest lucru a provocat o perturbare considerabilă a unui număr de sisteme feroviare și a infrastructurii a trei sisteme de metrou din întreaga țară”, a declarat judecătorul.

Grijincu a fost închis timp de patru ani, iar Naida a primit o sentință de trei ani, la Curtea Coroanei din Birmingham.

Român, spărgător internațional de locuințe. Lovituri în România și Germania, i s-a înfundat după mai multe spargeri date în Anglia

Spargeri de milioane de lire sterline. Românii din „Academia Infractorilor” au dat lovituri ca în filme în Marea Britanie

Număr îngrijorător de mare al românilor arestați în Marea Britanie. Primii la furturi, spargeri de case și fraude

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român din Vaslui găsit bătut și beat în curtea unui britanic. Nu mai știa cum a ajuns în Londra

Marea Britanie începe deportarea românilor? Un tânăr cu handicap va fi trimis în România, pe 1 noiembrie