Campionul Uniunii Europene la șah este român. Are zece ani și a uimit o lume întreagă

David Radu, un copil în vârstă de doar zece ani, este campion la șah în Uniunea Europeană. David a învățat să joace șah pe când avea doar patru ani, iar de atunci a câștigat numeroase concursuri, cel mai important fiind cel în care a concurat împotriva altor șahiști de vârsta lui din toate țările Uniunii Europene.

David Radu și-a început inițierea în jocul minții la Clubul Mihai Marin din București, unde a mers timp de trei ani.

Fiica unui fost fotbalist român, declarată „Regina Șahului” în Irlanda

„Locul unde se țineau orele de șah era foarte aproape de grădiniță, și doamna Luiza Marin, cea care i-a pus piesele de șah în mână, mi-a spus că e un copil cu calități pentru șah și așa am început să-l ducem acolo de două ori pe săptămână”, a povestit mama micului șahist.

Radu a concurat pentru prima dată la vârsta de 6 ani, reușind să câștige mai multe partide. Ulterior, a urmat o ascensiune rapidă, acesta participând la Campionatul Mondial, la cel European și la cel al Uniunii Europene, pe lângă competițiile interne unde a concurat chiar la seniori. Primul concurs mai mare a fost Campionatul Național din 2016 unde s-a clasat în prima jumătate a clasamentului. În 2017 a participat la Europenele de la Mamaia. Apoi, în aprilie 2017, la Concursul Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade“, a ieșit pe primul loc la „blitz“ și pe locul 2 la clasic, cu același număr de puncte ca și câștigătorul, diferența fiind făcută pe criterii de concurs.

La Campionatul Mondial Școlar organizat la Iași a ieșit pe locul 11 din peste 100 de participanți, competiția fiind câștigată de un mongol. A urmat apoi Campionatul Național unde a ieșit pe 3, loc ce i-a dat dreptul să participe la Campionatul Uniunii Europene. Locurile 1 și 2 sunt trimise de Federație la Campionatul Mondial sau la cel European. Acolo a ieșit pe primul loc. David Radu spune că practică șahul din pasiune. Acum se antrenează acasă cu maestrul Ion Glodeanu și își dorește să ajungă într-o zi maestru internațional.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cei trei români care au speriat Londra, condamnați. Au furat bijuterii de sute de mii de lire sterline

Coronavirus: „În Marea Britanie vor fi mai multe cazuri, unele mortale”. Încă două persoane infectate, în Scoția