in ,

Marea Britanie: Asistent medical pensionar reîntors la lucru moare din cauza COVID-19. Familia face dezvăluiri: „A primit o mască de hârtie, mănuși de plastic și un șorț”

Un asistent medical pensionar din Marea Britanie, în vârstă de 65 de ani, a murit după ce a fost infectat cu coronavirus în spitalul unde se reîntorsese să lucreze.

Familia sa face dezvăluiri cu privire la lipsa echipamentelor de protecție din spitalele NHS din Regatul Unit. „Trata pacienții cu o mască de hârtie, mănuși de plastic și un șorț”, se plâng cei care l-au cunoscut pe asistent.

Gareth Roberts, un bunic în vârstă de 65 de ani, se reîntorsese din pensionare pentru a lucra la Spitalul Llandough din Cardiff și făcea ture suplimentare datorită crizei.

Gareth s-a infectat cu coronavirus și treptat starea lui s-a deteriorat. S-a stins sâmbătă, 11 aprilie, la spitalul Prince Charles din Merthyr Tydfil, în sudul Țării Galilor.

Marea Britanie. Familie distrusă de coronavirus: Tatăl, mama și fiica au murit în decurs de două săptămâni

Familia sa acuză acum lipsa echipamentului de protecție. Prietena de familie Janette Leonard a spus: „Nu avea echipament. La început a spus că nu avea nimic.”

„A plătit prețul final. Da, suntem furioși. De ce ai trimite un soldat în prima linie fără echipament de luptă? Este de neconceput”, a continuat femeia.

Gareth Roberts și-a dedicat 40 de ani din viață îngrijirii pacienților în spitalele din zona Cardiff și și-a petrecut ultima sa tură la Spitalul Llandough din capitala Țării Galilor.

A lucrat ca asistent medical în zona Cardiff și Vale încă din anii 1980, ieșind la pensie în ianuarie 2015.

Soția sa, Linda, a primit un telefon la ora 3 dimineața și i s-a spus clar că Gareth va muri.

În ultimele săptămâni, el a lucrat în ture suplimentare pentru a ajuta la acoperirea secțiilor de la Spitalul Llandough.

 „Avea o mască de hârtie, mănuși de plastic și un șorț”, a dezvăluit prietena lui Gareth. „Este în regulă dacă faci sandvișuri, dar nu atunci când ești lângă oameni bolnavi”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Criza coronavirus: Wizz Air renunță la 1.000 de posturi. Piloții și echipajele de cabină, salarii reduse cu 14%

Încă 778 de morți în Marea Britanie, când se intră într-a patra săptămână de restricții anunțate de guvern