in

O femeie a înjunghiat patru persoane într-un supermarket din Marea Britanie. Una dintre victime a murit pe loc

O femeie de 29 de ani a înjunghiat patru persoane într-un supermarket din localitatea Pen Y Graig, în sudul Țării Galilor.

Potrivit The Independent, un bărbat în vârstă a murit pe loc, iar alte trei persoane au fost transportate de urgență la spital.

Poliția din South Wales a confirmat că ofițerii au ajuns în Pen Y Graig „în urma raportărilor cu privire la un incident grav”, înainte de a înconjura o zonă în jurul unui supermarket, unde patru persoane au fost rănite ieri, 5 mai, în jurul orei 13:45.

Tragedie imensă: O fetiță de numai un an și un băiețel de trei ani, înjunghiați mortal într-o casă din Ilford, estul Londrei

Una dintre victime, un bărbat în vârstă, a fost pronunțat mort la fața locului, în timp ce un alt bărbat se află în stare stabilă la Spitalul Universitar din Țara Galilor, din Cardiff. Alte două persoane au suferit răni care nu le pun viața în pericol, a confirmat poliția.

O femeie în vârstă de 29 de ani din Porth a fost arestată ulterior sub suspiciunea de omor și dusă la secția de poliție Merthyr Tydfil.

Inspectorul șef Mark O’Shea, din echipa de investigare a criminalității a Poliției din South Wales, a declarat: „Este un incident foarte tragic, un bărbat a murit, iar familia sa este susținută de polițiști specializați. Gândurile și condoleanțele noastre sunt alături de familia victimei în acest moment foarte trist. Acest incident a cauzat șoc în comunitatea locală și vreau să-i liniștesc pe locuitori și să le spun că a fost lansată o anchetă completă”

Leanne Wood, membru al Adunării pentru Rhondda și fostul lider al Plaid Cymru, a declarat într-un videoclip că a fost șocată de incidentul – care a avut loc în magazinul său local.

Un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanță galez a confirmat că patru persoane au fost duse la Spitalul Universitar Cardiff din Țara Galilor și la spitalul Royal Glamorgan.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Actriță britanică: „Coronavirusul mi-a salvat viața”. Cum a ajuns la o astfel de concluzie

Catastrofa coronavirus în UK. Cu cel mai mare număr de morți din Europa, Boris Johnson reafirmă că obiectivul guvernului a fost de „a salva vieți”