in

Româncă implicată în falsificarea de pașapoarte

O româncă a fost condamnată la patru ani de închisoare după ce s-a dovedit că făcea parte dintr-o grupare londoneză ce falsifica pașapoarte.

Potrivit Poliției Metropolitane, Valentina Miu, de 31 de ani, împreună cu Tayyab Ahmed Al-Riaz, 34 de ani și Muhmmed Saleem, de 28 de ani, au fost arestați în decembrie 2014.

Polițiștii au ajuns la româncă după ce Saleem a fost arestat în legătură cu două persoane care au fost depistate cu pașapoarte false la punctul de trecere a frontierei de la Dover.

A fost făcută o percheziție la locuința acestuia, în Abbey Wood, sud-estul Londrei, unde au fost găsite scrisori ce indicau adresa româncei. În casa acesteia au fost găsite mai multe pașapoarte furate, cărți de identitate, pașapoarte cu pagini contrafăcute, timbre holografice, aparate de laminare a permiselor de ședere în Marea Britanie.



De asemenea, au fost găsite două stick-uri de memorie ce conțineau material pentru producerea de documente de identitate false, dar și o serie de carduri bancare declarate pierdute sau furate, precum și două cititoare de carduri.

Materialele au fost găsite în mai multe camere din casă, în sertare încuiate și în interiorul buzunarelor hainelor sau în rucsacuri.

Cei trei au fost arestați imediat pentru mai multe infracțiuni de posesie de documente de identitate false, materiale și aparate utilizate în realizarea de documente de identitate false.

Investigațiile suplimentare au dus la identificare unui cont bancar al lui Miu, în care erau 10.000 de lire sterline în numerar și care fusese folosit la spălarea a peste 170.000 de lire sterline.

Banii au fost recuperați de bancă, iar Miu a fost acuzată și de spălare de bani.

Cei doi bărbați care făceau parte din grupare au primit, de curând, câte opt ani de închisoare.

Un jucător de poker român – lovituri în mai multe cazinouri din Marea Britanie

Un român cu patru identități false a fost arestat în St Albans

Vindeau acte de identitate false. Trei români condamnați la închisoare

Cărți de Identitate românești de vânzare. O bandă de falsificatori a fost anihilată

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românul judecat pentru trafic de droguri în Malaezia a fost condamnat DEFINITIV. Vezi ce îl așteaptă pe Ionuț Gologan

Mașina unui român a fost incendiată în Irlanda de Nord: „Gunoaiele afară!”