in

”După 3 ani de stat în Londra, m-am stabilit în Austria și sunt foarte bucuros că am facut asta”

Stabilirea definitivă în Austria aduce, de cele mai multe ori celor care decid să facă acest lucru, multe probleme legate de necunoașterea legilor. Fie că este vorba despre locul de  muncă, de locuință sau de școala copiilor, necunoașterea regulilor noi cu care te confrunți poate duce de multe ori la probleme neașteptate și mai ales nedorite. Primăriile de sector din Viena însă organizează seminarii de informare, inclusiv în limba română. Paul Tudosă este unul dintre cei care organizează și prezintă asemenea evenimente, gratuit.






Paul Tudosă are 41 de ani, este originar din Pașcani, dar a studiat la Timișoara. Din 2003 este rezident la Viena. ”După 3 ani de stat în Londra, m-am stabilit în Austria, decizie de care sunt bucuros că am luat-o”, ne-a spus el.

”În prezent îmi petrec cea mai mare a timpului ajuntând oameni de diferite naționalități să se integreze mai bine în Viena, în special tineri cu vârste între 15 și 22 de ani.”, a completat el.

Ești nou venit în Viena? Ai probleme cu casa? Ai probleme legate de contractul de muncă sau ai fost dat afară de curând? Poți afla răspunsuri la întâlnirile organizare de Paul Tudosă.

În data de 13 aprilie, Paul a organizat și prezentat un eveniment informativ, adresat românilor din Viena și împrejurimi, legate de locuință, de rezidență și de legile cu care te confrunți odată ajuns în Austria.

În 11 mai, la sediul VHS Favoriten, Arthaberplatz, 18, Viena, a fost programată sesiunea informativă referitoare la contractul de muncă, orele suplimentare, situații când ești dat afară de la muncă, ajutorul de șomaj și altele. Info: [email protected]

”Întâlnirile au patronajul primăriei din Viena, departamentul 17 de integrare (MA 17 Integrationsmagistrat). Acest departament organizează mai multe evenimente informative, în diferite limbi. Sunt utile în special celor nou veniți în Viena, și nu numai, și tratează provocarile care apar la găsirea unei locuințe. Sunt o mulțime de legi în Viena, care dacă le știi, îți ușureaza viața și îți economisește bani.”, a precizat Paul Tudosă.

L-am rugat să ne dea un exemplu.”Poți să pleci dintr-o locuința închiriată numai după 16 luni, dacă pleci mai devreme proprietarul poate să-ți ceară plata celor 16 luni chiar dacă nu ai locuit acolo decât 3 luni.”, ne-a spus el.

Paul Tudosă ne-a vorbit și despre proiectele de viitor. ”Îmi doresc foarte mult ca românii să se perceapă ca o forța ce are ceva de spus. Adică îmi doresc ca lucrurile care ne unesc să fie mai puternice decât cele care ne despart. Vreau cât pot de mult să-i sprijin pe cei care au nevoie de ajutor, ca și ei la rândul lor să poată ajuta pe ceilalți. Numai împreună suntem mai puternici, numai împreună și cu contribuția fiecăruia dintre noi ne poate merge mai bine.”

După 18 ani în străinătate, s-a întors în România și crește capre

O pictoriță în plină afirmare la Londra: «Mi-a plăcut în România, dar m-am întors în UK»

Meciul Liverpool-Barcelona, comparat de Theresa May cu bătălia pentru Brexit

Comoara din Londra a colonelului american. O nouă escrocherie pe e-mail. O româncă a căzut în plasă