Germania: Doi copii români, găsiţi morţi într-o piscină. “Au fost electrocutaţi în apă”, rudele se revoltă

Bazinul, în lungime de 20 de metri, cu adâncime de 2,4 metri, este situat în subsolul unui complex de apartamente din Bergheim, în apropiere de Köln.

 

Victimele au fost identificate, conform cotidianului “Bild”, ca fiind trei români, Nicola A. de 21 de ani şi copiii Merjan V. și N. Nicola, ambii de 13 ani. Primele investigaţii arată că cei trei au fost electrocutaţi în apă. Criminaliştii au închis zona şi au ridicat probe. Victimele sunt rude între ele, mai afirmă cotidianul Bild.



Familiile morţilor au sosit în număr mare în faţa complexului. Se pare că este vorba de familii de romi. S-au adunat peste 70 de de persoane care şi-au manifestat nu numai durerea, ci şi revolta, atunci când corpurile au fost scoase cu dricul.

Mai multe persoane au leşinat şi au avut nevoi de tratament medical.

Poliţia a mobilizat masiv trupe la faţa locului, pentru a calma situația.

“Toate indiciile de până acum ne arată că este vorba de un accident tragic”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Traficul din București, mai aglomerat decât cel din Londra. Vezi ce spun ultimele statistici!

Atenție! Iată ce riști dacă îți lași copilul nesupravegheat în Marea Britanie