in

Modificările aduse maşinii



Iată câteva sfaturi utile, în eventualitatea în care vă gândiţi la modificarea maşinii dumneavoastră sau la cumpărarea unei maşini cu modificări.

Este extrem de important ca atunci când modificati o maşină, să luaţi în considerare siguranţa dvs. la volan, precum si respectarea condiţiilor impuse de lege.

De-a lungul ultimilor ani s-a constatat o creştere a dispozitivelor de divertisment amplasate în maşini. Este important însă ca şoferul maşinii să nu fie distras de divertisment, cum ar fi vizionarea unui ecran de televizor în oglinda retrovizoare.

Alte modificări se referă la lumini. Farurile trebuie să arate o lumină albă sau galbenă. Lămpile din spatele autoturismului trebuie să arate o lumină constantă roşie ce e vizibilă numai din spate. Nuanţarea reflectoarelor din spate care au tendinţa de a reduce eficienţa în întuneric nu este permisă de lege.

În privinţa roţilor şi anvelopelor, modificările aduse acestora pot schimba în mod semnificativ comportamentul maşinii pe drum. Asiguraţi-vă că acestea sunt aprobate de către producătorul vehiculului.

Modificările aduse suspensiei, cuprinzând arcuri mai rigide şi manevre mecanice de coborâre, nu trebuie să compromită manipularea autovehiculului.

Modificările aduse frânelor trebuie să fie efectuate de către un inginer autorizat.

Plăcuţele de înmatriculare trebuie să fie în conformitate cu legislaţia în vigoare; să fie afişate într-un loc vizibil; să nu fie înşelătoare.

Puteţi obţine un număr de înmatriculare personalizat numai de la un furnizor înregistrat. Furnizorul va trebui să vadă documentele originale care atestă identitatea dvs., precum şi faptul că aveţi dreptul la numărul de înmatriculare.

Toate amortizoarele de zgomot de la eşapament trebuie să fie menţinute într- o stare bună şi eficientă de funcţionare. Veţi încălca legea dacă eliminaţi un amortizor de zgomot sau dacă faceţi orice modificare care ar face ca vehiculul să emită un zgomot mai puternic decât cel emis de către eşapamentul original.

Av. Mihaela Pădure


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Chicken liver Parfait with apple chutney and Melba toast

O nouă biserică românească la Londra