in

Sediul ICR Londra, îmbrăcat în steguleţe tricolore



ICR Londra celebrează deschiderea Jocurilor Olimpice printr-o premieră absolută. Steguleţe naţionale festive vor îmbrăca sediul din capitala Regatului Unit, în semn de suţinere a valorilor culturale şi sportive româneşt.

Pentru prima dată, sediul unui institut cultural dintr-o mare capitală a lumii va avea afişate pe clădire însemnele României, sub forma unor steguleţe festive, pentru a celebra atât începutul Jocurilor Olimpice, cât şi prezenţa valorilor culturale şi sportive româneşti la Londra. Începând de pe 27 iulie, data oficială a deschiderii Jocurilor Olimpice, pe faţada sediul ICR Londra din 1 Belgrave Square, londonezii şi turiştii vor putea vedea peste 400 de steaguri ale României, în miniatură. Demersul este, totodată, o formă de a susţine echipa noastră olimpică.

Steaguleţele, care vor împodobi sediul ICR Londra până la 9 septembrie, pe întreaga durată a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice, sunt confecţionate din material textil şi au, fiecare, o dimensiune de 45 pe 30 cm. Acestea au fost fixate cu sfori longitudinale, întinse pe ambele laturi ale clădirii, cu faţa spre binecunoscutul Belgrave Square.

Sediul ICR Londra este situat într-o zonă ultracentrală a Londrei, chiar în apropiere de Hyde Park, unul dintre cele mai vizitate parcuri regale pe durata Jocurilor Olimpice. Iniţiativa ICR Londra este o premieră şi pentru londonezi. Clădirea va fi singura cu însemne naţionale festive din elitistul cartier Belgravia, unde sunt situate majoritatea sediilor ambasadelor şi unele centre culturale străine.

Programul evenimentelor româneşti din cadrul Olimpiadei Culturale de la Londra (21 iunie – 9 septembrie), ROlympics, totalizează 17 evenimente. ROlympics este realizat în parteneriat cu importante instituţii britanice – Southbank Centre, British Library, Opera Holland Park, Teatrul Regal Stratford East, Kings Place – şi integrat marilor evenimente culturale londoneze – London Festival, Big Dance Festival, London International Theatre Festival, Poetry Parnassus, Wide Open School, London Festival of Architecture şi River of Music. De asemenea, ICR Londra organizează până pe 29 iulie o serie de acţiuni fără precedent de instalare a mai multor lucrări de artă în aer liber. Printre acestea se numără şi „Alergător pe muchie“, o sculptură aparţinând artistului de origine română Paul Neagu (1938-2004), care va face parte pentru totdeauna din spaţiul public londonez, fiind prima lucrare de artă monumentală a unui artist român amplasată permanent la Londra.

Mai multe detalii despre programul ICR Londra pe durata Jocurilor Olimpice pe http://www.icr-london.co.uk/rolympics

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alexandru Petrescu: “Un mesaj de boicot la adresa referendumului este un afront la adresa democraţiei “

Ţeapă românească la pregătirea JO