in

Român prins cu 2 milioane de videoclipuri pornografice în calculator. Câteva mii erau cu copii abuzați sexual

Un român deținea în calculatorul personal aproape două milioane de videoclipuri și imagini pornografice, printre care mii cu copii abuzați sexual, pe care le distribuia și altor perverși online, scrie Lancashire Telegraph.

Românul, descris ca fiind „inteligent” și „bine educat”, se numește Sebastian Cosmin Bonta, în vârstă de 34 de ani și crease peste 60 de fișiere cu descrieri detaliate și grafice despre ce conțin videoclipurile, precum „copii de cinci ani” și „viol”.


Procurorul Stephen Parker a declarat că materialele cu abuzuri sexuale asupra copiilor erau puse la dispoziția altor perverși, printr-o rețea on-line.

Cel mai mic copil abuzat se estimează că avea doar doi, în timp ce poliția a găsit și materiale de bestialitate pe laptopul Bonta.

Parker a spus că poliția a descins într-o casă din Elmwood Street, Burnley, pe 8 august, în urma informațiilor privind accesul la pornografia infantilă.

Ofițerii au găsit acolo trei străini, printre care se afla și Bonta, și au întrebat cine vorbește cel mai bine engleza.

Când poliția i-a explicat lui Bonta de ce erau acolo, el a spus: „M-am uitat la niște fotografii cu copii”.

Bonta a fost arestat sub suspiciunea de deținere a unor imagini indecente cu copii. În timpul interviului, el a acceptat că dispozitivele computerizate pe care poliția i le-a atribuit sunt ale lui, dar a negat că este responsabil de descărcarea de imagini indecente cu copii.

Însă, pe unul dintre dispozitive poliția a găsit 7.002 imagini din categoria A cu copii – cele mai grave exemple de abuz sexual asupra copiilor – 64 de categorii B, 62 de categorii C și 882 de imagini pornografice extreme.

Parker a spus că există peste 1,8 milioane de videoclipuri și imagini pe care poliția nu le-a examinat, deși a acceptat că unele dintre acestea ar putea fi pornografie legală.

Bonta s-a declarat vinovat pentru trei infracțiuni deținere de imagini indecente cu copii și pornografie extremă.

Românul a fost condamnat la 18 luni de închisoare și va fi extrădat când va fi eliberat. Judecătorul s-a mirat de faptul că Bonta are o diplomă universitară și una postuniversitară în psihologie, nu consumă droguri și nici alcool și nici nu are probleme psihice. „Prin urmare, este cu atât mai trist că trebuie să vă condamn pentru că dețineți o cantitate vastă de pornografie ilegală”.

Londra: Stația de metrou Oxford Circus, EVACUATĂ! Intervenție a poliției și pompierilor

Un traficant a trimis valiza cu droguri din Anglia cu microbuzul, iar el a luat avionul spre România