in

Brexitul creează sute de locuri de muncă… în Germania. Frankfurt, noul centru financiar al UE

Aproximativ 20 de firme britanice au comunicat autorităților germane că intenționează să deschidă birouri și să creeze 680 de noi locuri de muncă în Germania, a anunțat Agenția Guvernamentală Federală pentru Promovarea Investițiilor (GTAI), citată de profit.ro.

GTAI leagă această creștere de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, adăugând că numărul de noi locuri de muncă create ar putea crește, având în vedere că unele firme și-au înregistrat planurile direct în cele 16 landuri din Germania.

„Asistăm la o creștere constantă a activității companiilor britanice în Germania”, a declarat președintele GTAI, Robert Hermann, potrivit Agerpres.

Acesta mai spune că unele companii se mută în Germania pentru a evita tarifele care ar putea fi impuse bunurilor şi serviciilor britanice după ce Marea Britanie va ieși din UE în timp ce altele sunt atrase de condițiile favorabile din Germania.

Aproximativ o treime din companiile britanice care vor să se mute în Germania sunt din sectorul finanțelor și serviciilor de business, mai puțin de o treime sunt specializate în IT și aproximativ 40% sunt un mix format din firme din inginerie și consumer specialists.

Robert Hermann susține că oamenii de afaceri britanici nu par să fie afectați de încetinirea ritmului de creștere a economiei germane, al cărei sector manufacturier orientat spre export este deja în recesiune. Germania este a doua mare piață de export pentru Marea Britanie, după piața din SUA.

Un număr de aproximativ 20 de bănci sunt deja în discuții avansate cu organismele de reglementare din UE pentru obținerea autorizațiilor de funcționare. Bank of America, Goldman Sachs și Morgan Stanley au semnat contracte pentru închirierea de spații de birouri și alte zece firme caută noii sedii în UE.

Olanda a anunțat, de asemenea, anul trecut, că 98 de companii își mută sediul din Marea Britanie la Amsterdam. În plus, alte 235 de companii vor să își înființeze un birou în Olanda, în ideea de a avea în continuare acces la clienții din Uniunea Europeană.

Odată cu ieșirea din UE, Guvernul de la Londra a anunțat că va părăsi și piața unică, ceea ce va limita libertatea de funcționare a companiilor britanice din celelalte țări membre UE. În consecință, cele mai multe dintre ele se gândesc să-și deschidă birouri în Uniunea Europeană și să obțină o autorizație de funcționare dintr-o țară UE.

Frankfurtul este prezent deja pe scenă internațională datorită densității mari de instituții financiare. Până la sfârșitul lui 2015, aproape 200 de bănci, dintre care 80% nu sunt germane, aveau birouri la Frankfurt. Industria bancară are 62.500 de angajați în orașul din vestul Germaniei.

Frankfurt, gata să primească băncile britanice după Brexit. Orașul german este a doua mare piață de capital din UE, după Londra

Brexit: Un miliard de lire sterline și 7.000 de locuri de muncă pierdute de Marea Britanie până acum

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Hull. Șofer român de tir, prins cu cocaină de peste 1,5 milioane de lire sterline

Barnier, despre relația post-Brexit cu Marea Britanie: UE nu va face compromisuri. „Niciodată, niciodată, niciodată”