in

Comisia Europeană: Boris Johnson nu are nicio propunere viabilă

Londra nu a propus, încă, o soluție satisfăcătoare în vederea unui acord cu Uniunea Europeană (UE) al Brexit, anunță Comisia Europeană, potrivit AFP.

„Președintele Juncker a amintit că este responsabilitatea Regatului Unit să prezinte soluții juridic operaționale care să fie compatibile cu acordul retragerii”, a anunțat CE într-un comunicat, după întrevederea președintelui CE cu premierul Johnson.

„Președintele Juncker a subliniat (asupra) dispoziției Comisiei de a examina asemenea propuneri care îndeplinesc obiectivul ‘backstop’ (plasa de siguranță irlandeză). Asemenea propuneri nu au fost încă făcute”, subliniază Comisia.

De cealaltă parte Johnson a anunțat că nu va cere o nouă amânare și că Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană la 31 octombrie, așa cum s-a angajat.

Bruxellesul și Londra își vor intensifica discuțiile, au precizat serviciile premierului britanic luni, la finalul unei întâlniri a acestuia cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

„Liderii au decis că discuțiile urmează să se intensifice și că ele urmează să aibă loc în curând zilnic”, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Guvernului britanic.

Guvernul de la Londra nu a prezentat încă nicio alternativă la acordul cu UE pentru Brexit

Boris Johnson ar putea ajunge la închisoare dacă refuză amânarea Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Conducea în România cu permisul provizoriu obținut în Marea Britanie. Dosar penal

Un interlop periculos din clanul Corduneanu se ascundea în Anglia. Prins și extrădat