in

Anglia: Examenele GCSE și A-Level, amânate în 2021

Examenele din anul 2021 vor fi amânate în Anglia cu trei săptămâni, pentru ca elevii să compenseze pierderile de învățare existente, dar și pe cele iminente.

Experiența acestui an a determinat autoritățile de la Londra să acționeze, deja, pentru organizarea examenelor de sfârșit de școală, programate pentru mijlocul anului viitor.

Potrivit BBC, guvernul britanic a decis ca examenele pe care elevii din Anglia le dau la 16, respectiv 18 ani, GCSE și A-Level, să aibă loc cu trei săptămâni mai târziu, pentru a le permite acestora să recupereze mai mult din școala pierdută deja anul acesta și pe care ar putea să o piardă în perioada incertă care urmează.

Chiar și așa, directorii de școli consideră că măsura nu este nici pe departe suficientă.

Ce proceduri trebuie să urmeze românii pentru a studia în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021. Totul se schimbă

În Marea Britanie, învățământul este descentralizat, iar guvernul de la Londra este responsabil cu educația din Anglia. În 2020, în context pandemic, a existat un scandal legat de echivalarea examenelor GCSE și A-Level, ce marchează sfârșituri de ciclu, așa cum este, în România, Bacalaureatul.

Pentru că școlile au fost închise multă vreme, guvernul a decis un pachet extins de măsuri pentru recuperarea materiei, considerate oricum drept insuficiente la nivel școlar.

Acum, guvernul a decis ca examenele de anul viitor să aibă loc cu trei săptămâni mai târziu, anume să înceapă din 7 iunie, în loc de mijlocul lunii mai. Măsura are drept scop să permită recuperarea materiei pierdute deja sau care ar putea fi pierdută de acum înainte. Ministrul Educației, Gavin Williamson, a spus că planuri suplimentar ar putea fi adoptate ulterior, pentru a acoperi „toate scenariile”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Este inevitabil! Londra va avea soarta nordului Angliei în câteva zile. Sadiq Khan: „Virusul se răspândește foarte repede în fiecare colț al Londrei”

Asistentă româncă a cauzat moarte prin neglijență a unei femei de 87 de ani