Școlile primare din Anglia ar trebui să se redeschidă de-a lungul lunii iunie, potrivit graficului guvernului Boris Johnson.
Totuși, părinții nu vor fi amendați dacă nu își vor trimite copiii la școală, a confirmat primul ministru, citat de The Mirror.
Purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson a declarat că părinții nu vor fi „penalizați”, în ciuda faptului că școlile primare din Anglia vor începe să se redeschidă de la 1 iunie.
Boris Johnson anunță creșterea amenzilor pentru încălcarea restricțiilor. Cea mai mare sumă poate ajunge la 3200 de lire sterline
Anii R, 1 și 6 se așteaptă să revină la clase cel mai devreme la 1 iunie. Vor urma anii 2, 3, 4 și 5, mai târziu în iunie, dacă totul merge bine.
Însă mulți părinți s-au alarmat că vor fi amendați pentru că își vor ține copiii acasă de teama coronavirusului.
Întrebat astăzi dacă părinții vor primi amenzi dacă nu își trimit copiii la școală, purtătorul de cuvânt al premierului le-a spus jurnaliștilor: „Răspunsul scurt este nu, nu vor fi”.
„În timp ce nu vom penaliza pentru ținerea copiilor acasă, odată ce copiii sunt eligibili să se întoarcă la școală, îi vom încuraja cu tărie să facă acest lucru”, a spus acesta.