in

Marea Britanie, prima țară care învinge pandemia prin programul de vaccinare

Marea Britanie, prima țară care învinge pandemia prin programul de vaccinare

Nadhim Zahawi, fost responsabil al campaniei de vaccinare din Marea Britanie, a anunțat că țara va fi prima din lume care va învinge pandemia. Specialiștii îi dau dreptate și spun că Marea Britanie va evita valurile care lovesc Europa. 

Zahawi a declarat, conform Daily Mail, că „a fost complet corect” să se renunțe la toate restricțiile în luna iulie, permițând astfel virusului să se răspândească vara, când sistemul național de sănătate nu era copleșit. Acesta a sugerat că Marea Britanie va fi prima țară care va trece de la pandemie la endemie pentru că administrează doza booster a vaccinurilor mai repede decât alte țări din UE.

Va fi vaccinarea OBLIGATORIE în Regat? Ce spune ministrul britanic al Sănătății

„Planul nostru în patru pași ne-a permis să deschidem economia în vară. Unii au spus că e o greșeală, dar se pare că a fost complet corect. Vom fi, probabil, prima economie majoră care va demonstra că se poate trece de la pandemie la endemie folosind vaccinurile”, a declarat el.  

20% dintre britanici sunt deja vaccinați cu trei doze, cifre duble față de Austria, care tocmai a intrat într-un lockdown de trei săptămâni, și de trei ori mai mult decât în Germania, unde vaccinarea ar putea deveni obligatorie. De altfel, autoritățile din Germania au avertizat că până la finalul iernii, oamenii vor fi fie vaccinați, vindecați de COVID-19 sau morți, scrie DC News. 

Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a anunțat de curând că nu există nimic care să sugereze că englezii ar trebui să se întoarcă la purtarea măștii, distanțare sociale sau muncă de acasă. 

Germania, pe urmele Austriei

„Ne aflăm acum într-o situație în care nu putem exclude nimic”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Jens Spahn, într-o conferință de presă.

Piețele s-au clătinat în fața perspectivei unui posibil blocaj german, randamentele obligațiunilor devenind negative, iar euro și bursele au scăzut puternic, potrivit Reuters.

Germania a raportat vineri 52.970 de noi cazuri de coronavirus și 201 decese, ridicând numărul total de decese la 98.739, relatează Mediafax.

Cancelarul Angela Merkel a declarat joi că, în zonele în care spitalele devin periculos de pline de pacienți cu COVID-19, mari părți ale vieții publice vor fi limitate la cei care fie au fost vaccinați, fie care au trecut prin boală.


…Marea Britanie, prima țară care învinge pandemia prin programul de vaccinare…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 2.7]

iarnă ploioasă

Meteorologii anunță o iarnă ploioasă în Marea Britanie. Pericol de inundații

crima somerset

Ucişi în faţa copiilor din cauza unui loc de parcare. Agresorii au intrat peste ei în casă, în Somerset