in

Scandal în coaliție pe tema camionetelor anti-imigrație

Ministrul comerțului, liberal-democratul Vince Cable, a declarat, într-un interviu pentru BBC1, că recenta campanie a Ministerului de Interne este studpidă și ofensatoare. El s-a referit la decizia ministrului Imigrației, Mark Harper, de a trimite pe străzile Londrei două camionete cu mesajul „Plecați acasă sau veți fi arestați”, adresat imigranților ilegali.



Cable a spus că imigranții ilegali nu au fost vreodată o problemă în Marea Britanie și că nu le-a fost ușor să trăiască aici. El a mai declarat că liberal-democrații, parteneri ai conservatorilor la guvernare, nu au fost consultați cu privire la această campanie.

Ministrul Comerțului a mai susținut că panourile sunt ineficiente și din cauză că mulți imigranți nu stăpânesc limba engleză.

„Campania este concepută pentru a crea un sentiment de spaimă în britanici, care își închipuie că avem o mare problemă cu imigrația ilegală. Avem o problemă, dar nu este una importantă. Noi nu suntem un stat totalitar. Dacă ești imigrant ilegal nu poți lucra legal, nu ai siguranță, nu ai acces la beneficii. Deci ideea că există o armată ascunsă de oameni este complet greșită”, a declarat Vince Cable.

Autoutilitare „anti-imigrație” pe străzile Londrei

Chiar și Nigel Farage, liderul UKIP, formațiune extremistă, a declarat că mesajul sună ca o declarație de război adresată străinilor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al premierului David Cameron, a declarat că Guvernul a cheltuit 10.000 de lire pentru campania anti-imigrație, ce implică distribuirea de pliante și două autoutilitare publicitare care circulă timp de o săptămână în șase cartiere londoneze. El a mai spus că primul ministru a dat undă verde acestui proiect, pe care Ministerul de Interne vrea să îl extindă.

Ministrul Imigrației, conservatorul Mark Harper, a declarat pentru Daily Mail că mesajul nu este rasist, ci pur și simplu le spune celor care sunt aici ilegal să părăsească Marea Britanie.

„Campania noastră se adresează imigranților ilegali, fără nici o discriminare”, a declarat Harper.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Monarhia ar fi votată de peste un sfert dintre români la referendum

Comoară dacică reținută de trei ani la British Museum