in

Adrian Pascu Tulbure, românul care scrie discursurile a cinci miniștri britanici. În timpul liber face volutariat

S-a născut în România, dar scrie discursuri pentru miniștrii din Guvernul Cameron. Unul dintre cei care beneficiază de serviciile sale este chiar ministrul de Finanțe George Osborne.



Potrivit paginii Ministerului de Externe britanic, Adrian Pascu-Tulbure are 27 de ani și s-a născut la Piatra Neamț. A venit în Marea Britanie în 1991. A studiat Literatura Engleză la Cambridge, iar după facultate a ales să intre în administrația publică din Marea Britanie.

După ce și-a făcut stagiatura într-un birou ministerial privat, unde s-a ocupat de relațiile UK-UE, Adrian Pascu Tulbure s-a alăturat Ministerului de Finanțe, unde se ocupă de discursurile ministeriale.

Acum, el scrie discursurile a cinci miniștri și se asigură că atunci când aceștia iau cuvântul, cu diferite ocazii, vorbele lor sunt pline de viață, puternice și convingătoare.

„După Revoluție, părinții mei au fondat și au condus o organizatie caritabilă numită Conexiuni Româno-Britanice”, a povestit Adrian Pascu Tulbure.

„În fiecare an, din 1991, s-au ocupat să aducă elevi britanici în România pentru a preda limba engleză în cadrul taberelor de vară. Au venit mii.”

Împreună cu un mic grup de oameni, Adrian a demarat un proiect prin fundația Alexandra Rose Charities, înființată în 1912 de Regina Alexandra, văduva lui Edward VII.

Fiecare a contribuit cu propria sa experiență, fie în finanțe, fie în PR, în publicitate, în strategie. Am prezentat viziunea Consiliului de Administrație, iar proiectul a demarat. Chiar și BBC a vorbit despre noi. Noul nostru sistem este de combatere a sărăciei alimentare, a educației alimentare, în unele dintre cele mai defavorizate cartiere din Londra”, povestește Adrian.

Voucherele noastre ROSE permit femeilor însărcinate și familiilor cu venituri mici să poată beneficia gratuit de  fructe și legume proaspete de la piață”, a mai spus responsabilul discursurilor din Ministerul de Finanțe din Marea Britanie.

De curând, Adrian Pascu Tulbure a fost premiat de ambasadorul britanic de la Bucureşti, Paul Brummell, cel care a lansat și o campanie pentru ca lumea să-i cunoască pe românii de succes din Marea Britanie.


Un student român, câștigător al celei mai mari distincții a Universității de Artă Plastică din Derby

„Boost your start-up!” Workshop-uri pentru antreprenorii expați români

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Se întâmplă în centrul Londrei! Bicicliști în pielea goală protestează împotriva șoferilor

Cel mai tânăr jihadist sinucigaș britanic. S-a aruncat în aer pentru ISIS la doar 17 ani