in

Ambasadorul Dan Mihalache: „Cazurile de hărțuire administrativă împotriva românilor trebuie să fie semnalate”



Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, este de părere că, în ceea ce privește Brexit-ul, lucrurile trebuie tratate cu prudență, iar cazurile de hărțuire administrativă împotriva românilor trebuie să fie semnalate.

„Eu cred că a fost o discuție constructivă prin care Guvernul României, prin cei doi miniștri prezenți aici ne arată că există o preocupare pentru tot ce se va întâmpla cu comunitatea românească din Marea Britanie pe timpul negocierilor pentru Brexit și desigur în perioada post Brexit”, ne-a declarat ambasadorul Dan Mihalache într-un interviu.

„Tema esențială pe care se axează aceste discuții este prezervarea drepturilor cetățenilor noștri pe parcursul întregului proces Brexit”, a mai spus acesta.

Ați spus că Brexit-ul nu este singura problemă a românilor din regat. Ce alte probleme ar mai fi?

«Cred că e nevoie, și am spus acest lucru poate un pic mai apăsat colegilor din Guvern, pentru a înțelege că dimensiunea comunității din Marea Britanie implică și o investiție în ceea ce privește servicii consulare, logistică. Practic, trebuie privit în mod expres felul în care cetățenii primesc răspunsuri la nevoile din cadrul comunității, din partea autorităților române.

Comunitatea e într-o continuă creștere și vă pot spune că există o oarecare dezamăgire din partea mea, de mai bine de doi ani, așteptăm deschiderea unui consulat general la Manchester, care deja a fost decis. Un an ne-a trebuit să numim consulul general și acum mai trebuie nu știm câtă vreme ca această misiune diplomatică să se materializeze.

Apropo de dezbaterea noastră, poate eu am fost un pic prea mai optimist și nu am văzut că lucrurile se mișcă mai greu. Trebuie să facem presiuni pentru a materializa trei lucruri: să operaționalizăm consulatul general de la Manchester, să realocăm consulatul din Londra, care e într-o zonă și într-o clădire improprie și să modernizăm sistemul consular.»

Să ne întoarcem la problema Brexit, credeți că românii se află în pericol?

«Din ce discuții am purtat, agregate, ca să spun așa, și punând cap la cap toate informațiile pe care le-am primit din partea diverșilor oficiali britanici, până la urmă pentru cei care sunt aici va exista o procedură relativ rapidă de înregistrare și de recunoaștere a statutului lor.

Discuțiile care sunt confuze la toate nivelurile sunt cele care privesc statutul celor care vor veni după data ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, care va fi statutul lor legal și care vor fi constrângerile lor. Aici sunt diverse variante, dar deocamdată sunt rezervat.

Dacă vor exista cazuri de hărțuire administrativă, individuală sau în oricare alt sector ele trebuie semnalate fără a atinge o zonă de isterie publică pentru că cei care lucrează aici cu acte în regulă își vor păstra drepturile.

Ați discutat cu ministrul muncii despre acest caz, care a fost răspunsul?

Doamna Esther McVey și-a exprimat regretul că o astfel de scrisoare a existat și că tipul ăsta de reacție care este amplificat de media nu poate să creeze decât un climat defavorabil cu impact asupra relațiilor bilaterale.

M.M.

Peste 100 de români, blocați pe aeroportul Luton. Ambasadorul Mihalache: „Nu suntem responsabili cu meteorologia”

Schimb de replici pe Facebook între ambasadorul Mihalache și o tânără jurnalistă. Mihalache: „Nu aș angaja-o nici ca taxator de bilete”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra. Condamnat la 11 ani de închisoare, un carder român își continuă afacerea on-line

Nardi Gladiatoru și fratele său, Jessie, căutați pentru uciderea lui Sorin Brăileanul