in

O româncă, cel mai tânăr concurent la Factor Essex. La 10 ani, Andreea are șanse mari să câștige locul I

Are numai 10 ani, este româncă și a cucerit publicul și juriul unui important concurs de muzică din Anglia. Deși este cel mai mic dintre concurenți, Andreea Viliman este acum unul dintre favoriții competiției Factor Essex, ajunsă la a șaptea ediție, care reunește 32 de tineri talentați din zona de est a Angliei. Andreea este și singura româncă din competiție. De fapt este singurul concurent străin din competiție, restul fiind numai britanici, ne-a declarat mama Andreei, Maria Viliman.

Andreea a participat la preselecții pe 4 septembrie acest an, a trecut apoi de trei etape, până să ajungă concurent cu drepturi depline, ne-a spus Maria Viliman. Acum patru săptămâni, Andreea a avut primul ei show live, la săptămâna Rock and Roll de la Factor Essex, iar atât juriul, cât și publicul, au îndrăgit-o pe loc. „Andreea are un suflet de aur”, ne-a spus una dintre fostele sale profesoare, actrița Elena Harding. „Andreea e tare scumpă, talentată și muncitoare”, a continuat ea.

În cele două luni care s-au scurs de la începerea competiției, Andreea a devenit una dintre principalele favorite, iar înainte de semifinale a primit un Golden Buzz, de la unul dintre jurați. Asta înseamnă că a trecut în etapa următoare, adică în semifinală, fără să mai aibă nevoie de voturile publicului și ale juriului.



Potrivit regulamentului, ne-a spus mama Andreei, un jurat are dreptul să aleagă un concurent căruia să îi acorde acest privilegiu, ceea ce este foarte important în cursa pentru marele premiu. Juratul care a propulsat-o în semifinală a spus că Andreea are atitudine și prezență scenică.

Nu ne facem griji pentru semifinală”, ne-a spus Maria Viliman cu două zile înaintea acestei etape care a avut loc duminică, 30 octombrie.

Iar Andreea a trecut și de fără nicio problemă și de semifinală, iar acum va evolua în finala de duminică, 6 noiembrie, de la Southend-on-Sea, Talk Nightclub, Lucy Road, SS1 2AU. Maria Viliman a ținut să mulțumească pe această cale și comunității românești, care a sprijinit-o pe Andreea și a votat-o pe Facebook.

Andreea studiază canto de doi ani, iar participarea la concurs a fost ideea profesoarei sale, care o susține foarte mult. „Andreea își dorește foarte mult să continue cariera muzicală, a compus și un cântec, face dans”, ne-a mai spus Maria Viliman.

Familia Viliman este în Marea Britanie de 11 ani, iar Andreea s-a născut aici.

Melinda Burnet este unul dintre primii mentori pe care Andreea i-a întâlnit la Londra. „O știm foarte bine, eu și Elena Harding, îi cunoaștem potențialul și îi dorim să ajungă cât mai departe pentru că este foarte talentată, ambițioasa si muncește zilnic pentru ca visul ei să devină realiate. Are susținere totală din partea părinților ei care sunt niște oameni minunați”, a spus Melinda.

 

Mircea Maer

Patru ani de muzică la AB Music Academy din Londra. Andrada și Florin, doi muzicieni românii care și-au urmat visul

Monica Niculescu, campioană la Luxembourg Open. Urmărește discursul ei emoționant de la ceremonia de premiere

La numai 5 ani, o româncă uimeşte cu vocea ei. Maria Nicole a lansat cântecul „Above the stars” – VIDEO

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vicepreședintele PNL Diaspora neagă acuzațiile de trădare de la PNL UK: „Mă întreb de ce – cui nu îi convine ce facem noi?”

Întâlnire a oamenilor de afaceri români, la Crystals of London. Nu ratați ocazia, locuri limitate!