in

Raport asupra imigrației românilor și bulgarilor în Kent: „tineri, sănătoși și motivați să își găsească locuri de muncă.”

Un raport al Consiliului din Kent dezvăluie faptul că venirea unor noi imigranți români și bulgari, de la anul, ar putea costa serviciile publice din regiune 3 milioane de lire în plus pe an.



Raportul, se arată în kentonline.co.uk, nu a fost încă lansat oficial, dar arată că, în următorii cinci până la 10 ani, aproximativ 8.600 imigranți din cele două țări s-ar putea stabili în Kent unde vor crea presiune asupra serviciilor NHS, consiliilor locale și școlilor.
 
Raportul a fost comandat de către Paul Carter, șeful Consiliului din Kent, la începutul acestui an, pentru a stabili impactul pe care posibilii imigranți l-ar putea crea, precum și potențialele beneficii economice. S-a concluzionat că va exista o cheltuială suplimentară de la buget de  3.120.000 pe an.

Costul reducerii imigrației din UE: Creșterea datoriei naționale și 60 de miliarde de lire pierdere

Totuși, raportul arată că, în general, dovezile sugerează că imigranții români și bulgari nu cer ajutoare sociale și sunt, în cea mai mare parte, „tineri, sănătoși și motivați să își găsească locuri de muncă.”
 
În același timp, este de așteptat o presiune asupra școlilor, în unele zone, cu o creștere de 390 de copii la ciclul primar ce vor avea nevoie de locuri în școlile din regiune. Oficialii spun, de asemenea, că se așteaptă ca majoritatea celor care vor veni să muncească și să își închirieze locuințe de pe piața privată, ceea ce va însemna o mică presiune pe locuințele sociale.

România, cel mai mare exportator de medici

Cu o rată a șomajului relativ scăzută, Kent ar putea fi un loc atractiv pentru imigranții în căutare de lucru și nu sunt deocamdată dovezi că ar putea exista o competiție pentru locuri de muncă în această regiune”, se arată în raport. Mai mult, se sugerează că sosirea imigranților ar putea stimula, de fapt, economia din Kent și din Regatul Unit: „Imigrația românilor și bulgarilor în Kent, ar putea contribui la o creștere economică de 70.650.000 de lire pe an.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Chef Loredan vă recomandă Pate din Pastrăv Rainbow afumat

Documentar despre Roșia Montană la Centrul Cultural Român: „Satul de la marginea prăpastiei”