in

BBC: “La trei zile se mai construieşte o biserică în România”. BOR: Manipulare



Ecourile controverselor din jurul construirii Catedralei Neamului i-audeterminat pe jurnaliştii de la BBC să realizeze un amplu material despre importanţa Bisericii Ortodoxe în societatea românească, precum şiimplicaţiile financiare ale statul român în acest domeniu.

“La trei zile se mai construieşte o biserică în România, mergeţi prin fiecareorăşel sau sat şi veţi vedea două sau trei biserici, multe din ele palate opulente, simbol al credinţei într-una din cele mai religioase ţări din lume”,se arată în reportajul difuzat de postul britanic la sfârşitul săptămânii trecute. BBC a realizat reportajul după sărbătorile de Paşte şi a fost filmat înMaramureş, pentru a surprinde modul în care societatea tradiţională se raportează la Biserica Ortodoxă Română, dar şi în Bucureşti, într-o antitezăevidentă a mediului urban.

Biserica absoarbe fonduri de milioane de euro

Tessa Dunlop, realizatoarea documentarului, a vizitat România imediat dupăcăderea comunismului şi s-a căsătorit cu un român, fiind vorbitoare de limba română şi cunoscătoare a tradiţiilor româneşti. Jurnalista a suprins în timpulreportajului său o lume devotată credinţei ortodoxe, accentuând religiozitatea românilor din zonele rurale, împletită cu o multitudine desuperstiţii, pe fondul unei istorii milenare a creştinătăţii ortodoxe în spaţiul românesc. Dezbaterea propusă de realizatoarea BBC este antiteza dintreopulenţa bisericilor româneşti şi standardul de viaţă scăzut al românilor, într-o ţară catalogată drept cea mai săracă din Uniunea Europeană. Mai mult,britanicii de la BBC suprind dezbaterea care se află în jurul finaţărilor oferite din visteria statului român Bisericii Ortodoxe Române, în modspecial pentru construirea şi renovarea lăcaşurilor de cult. “Deşi România este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, acest lucru nu i-aîmpiedicat pe înalţii reprezentanţi ai Bisericii să absoarbă fonduri de milioane de euro din bugetul statului român, cheltuieli pe care nici statul,dar nici poporul nu şi le permit.”

Catedralei Mântuirii Neamului, costuri de 100 milioane de euro

Jurnalista britanică prezintă opiniile românilor din societatea încătradiţionalistă, care susţin că cel mai important lucru este devotamentul pentru credinţă şi Dumnezeu, indiferent de probleme ţării, fără a pune subsemnul întrebării politica statului faţă de Biserică şi nici acţiunile reprezentanţilor BOR. Pe de altă parte, cei intervievaţi pe străzile Capitaleis-au declarat nemulţumiţi de milioanele de euro pe care Guvernul le alocă an de an Bisericii Ortodoxe, considerând că mult mai utile ar fi distribuireaacelor bani către modernizarea sistemului de sănătate, a educaţie, dar şi a domeniul de asistenţă socială.Spre exemplu, costurile ridicării CatedraleiMântuirii Neamului se estimează a se ridica la 100 de milioane de euro, bani din care s-ar putea construi 1.500 de şcoli sau 300 de kilometri deautostradă. De asemenea, s-ar putea utila cu aparatură de top 40 de centre medicale de excelenţă, s-ar finanţa 8.000 de transplanturi sau 800 de mii denaşteri.

BOR: Date inexate, manipulare

Ministrul Culturii spune că dacă statul ar renunţa să mai finanţeze Biserica,atunci ar fi obligat să înapoieze toate terenurile confiscate pe vremea comunismului. La rândul lor, reprezentanţii Patriarhiei se plâng căreportajul BBC nu este decât o încercare de manipulare, pentru că mare parte din banii investiţi în biserici provine din donaţii.Construirea de noi lăcaşuri de cult nu este un capriciu, ci o necesitate susţine Biserica Ortodoxă Română.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Emil Mihai Lixandru, barister: „Am întâlnit mulți infractori britanici”

Dacia și-a mărit cota de piață în Marea Britanie