in

Criza loveşte puternic în volumul banilor trimişi de românii din străinătate: 1,2 miliarde euro în prima parte a anului

Criza financiară din ţările cu largi comunităţi de români şi şomajul ajuns la cote alarmante în aceste state îşi fac simţite efectele negative şi la noi în ţară. Sumele trimise în România de cei care muncesc peste hotare au atins în primul semestru din 2013 nivelul minim al ultimilor nouă ani, situându-se la 1, 2 miliarde de euro, conform “Adevărul”.



Valoarea este cu aproape 20% mai mică decât cea înregistrată în prima jumătate din 2012, respectiv 273 de milioane de euro, şi la mai puţin de jumătate comparativ cu primul semestru din 2007, an în care remiterile au înregistrat un maxim-record.

Analiştii anticipează că remiterile nu vor mai ajunge prea curând la acel nivel pentru că ţările de destinaţie sunt încă în criză economic.

Evoluţia transferurilor din străinătate în România

Din 2005 până în prezent, românii din străinătate au trimis în ţară peste 30 de miliarde de euro, arată datele Băncii Centrale.

2005- 3,9 milarde euro

2006- 5,2 miliarde euro

2007- 6,2 miliarde euro

2008- 6, 6 miliarde euro

2009- 4,3 miliarde euro

2010- 4 miliarde euro

2011- 3,7 miliarde euro

2012- 3,85 miliarde euro

Leul a rămas fără sprijinul banilor stranierilor

Remiterile au fost în trecut un sprijin pentru leu în condiţiile în care sumele trimise de românii din străinătate ajungeau pe piaţa valutară şi alimentau cererea de monedă locală.

Leul a rămas în ultimii ani expus la şocurile externe şi s-a depreciat cu 25% în faţa euro din 2008 încoace. Euro a fluctuat într-un interval larg anul trecut, între 4,34 lei şi 4,64 lei, în timp ce anul acesta cursul a fluctuat de la 4,3 la 4,55 lei/euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Gabi Torje este noul jucător al celor de la Espanyol Barcelona

Monica Tabarac sprijină Școala Românească: “Copiii mei trebuie să îi cunoască pe Eminescu și Creangă”