in

Circ în Parlamentul României. Senatoarea Șoșoacă și-a pus BOTNIŢĂ

A fost circ luni în Parlament, la şedinţa de aniversare a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei. Senatorul Diana Şoşoacă a considerat că este momentul potrivit să vină cu botniţă în plen. Şi fostii ei colegi de partid de la AUR au ţinut să facă spectacol în Parlament şi au venit cu nuieluşe, cadou de Moş Nicolae pentru liderii de la Putere.

În timpul discursului pe care l-a susținut la microfonul plenului celor două Camere, Diana Șoșoacă a scos o botniță și a pus-o pe față, susținând că protestează, în acest fel, față de încălcarea drepturilor constituționale.

”I-am cerut Sfântului Nicolae să-mi dea un cadou pentru aniversarea Constituției României. Asta mi-a lăsat: este o botniță prin care Constituția, drepturile și libertățile fundamentale au fost anulate de către Parlament de către președinte și Guvern. Și rog aici reprezentantul Curții Constituționale să aibe mai mult curaj, așa cum a avut în decizia 457/2020, punctul 68, în care au menționat că starea de alertă încalcă statul de drept. Este creată artifical și nu există fundament constituțional pentru existența acesteia”, a spus Șoșoacă de la microfon.

Şoşoacă: „Arafat şi armata lui vor intra peste noi în case şi ne vor vaccina forţat”

La rândul lor, parlamentarii AUR au pus în faţa sălii mai multe ghete, cu numele politicienilor, în care au băgat nuiele. Acestea erau cu dedicaţie pentru preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi liderii partidelor, de Moş Nicolae. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat luni, în plenul Parlamentului, că nu susţine vaccinarea obligatorie, dar are dreptul la viaţă şi a apostrofat-o pe senatoarea Diana Şoşoacă că nu poată mască. „Vă rog, doamna colegă, să purtaţi mască. Dreptul meu la viaţă şi dreptul oricărui român nu se negociază”, a afirmat liderul PSD, conform Adevărul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

furtuna barra

Furtuna Barra: Marea Britanie va fi lovită de vânt puternic, valuri de 10 metri și frig de -6°C

român traficant de droguri

Român traficant de droguri în Anglia. Susține că avea nevoie de bani pentru fiica sa bolnavă de cancer