in

Raport UE: România are cea mai mare rată de decese COVID-19 din Europa. Cazurile noi, de 4 ori mai multe față de media UE

România este pe primul loc în răspândirea epidemiei de COVID-19 în Uniunea Europeană, potrivit unui raport publicat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), care analizează situația din UE și Marea Britanie.

Țara noastră are cea mai mare rată de pozitivare, un raport de 19 decese la un milion de locuitori în 14 zile, în condițiile în care media europeană este de 4, iar rata cazurilor noi depistate la 100.000 de locuitori este de aproape 4 ori cât media europeană, scrie G4Media.

Potrivit raportului menționat, cele mai multe noi cazuri în 14 zile la nivelul UE și UK au fost raportate în Spania (28.267), România (15.420) și Franța (13.245), în condițiile în care țara noastră este menționată între statele cu niveluri scăzute ale testării.

Creșterea gradului de ocupare a locurilor în spitale și secțiile de terapie intensivă se observă doar în Bulgaria, Croația, Cehia, Luxemburg, România și Slovenia, menționează documentul.

Din 2 august, doar șase state (Belgia, Cehia, Luxemburg, Malta, România și Spania) au raportat o creștere a cazurilor cu peste 30%. Doar în trei țări (Luxemburg, România și Spania) rata este mai mare de 60 de noi cazuri la 100.000 de locuitori. Luxemburg are cea mai mare rată – 209,5, însă la o populație foarte mică și la o rată de testare extrem de mare, fiind urmată de România – 79,4 și Spania – 60,2. Media europeană este de 21,5.

Raportul menționează că rata de pozitivare diferă între regiunile fiecare țări, fiind cazuri în care în Luxemburg și unele regiuni din Bulgaria, Croația, Spania și România au raportat și rate de 120 de infectări la 100.000 de locuitori.

Clasamentul groazei. România, pe primul loc în UE la numărul de decese cauzate de COVID-19

România este pe primul loc la rata deceselor la un milion de locuitori, cu 19,1 în 14 zile, fiind urmată de Marea Britanie – 13,8 și Bulgaria – 12,3, în condițiile în care media la nivelul UE și UK este de 4,1.

Rata de pozitivare este de 6,2% în România, 5,1% în Croația și de 4,5% în Spania, media europeană fiind de 1,4%.

Conform raportului, epidemia are un trend crescător în regiuni din majoritatea statelor europene. ECDC consideră că țările care înregistrează o creștere a numărului de cazuri, după relaxarea restricțiilor ar trebui să aibă în vedere reintroducerea unor măsuri. Agenția europeană subliniază importanța evaluării riscului la nivel local. ECDC subliniază că statele care realizează testare masivă sunt capabile să detecteze mai bine și mai rapid o creștere a numărului de cazuri și să identifice grupele la risc crescut de îmbolnăvire.

Spania, cel mai mare număr de cazuri noi de coronavirus din Europa de Vest. „Este o situație CRITICĂ”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra: FC România, salvată de la desființare de un investitor român din Wembley. Cât a investit în echipa românilor din Anglia

Se strâng bani pentru repatrierea Andreei, românca decedată de COVID-19 în Belfast