in

Senatorul liberal Fenechiu, cu coniacul în mână la dezbaterile privind legea carantinei: «Îmi stimulează creativitatea»

Senatorul PNL de Bacău, Daniel Fenechiu, a fost filmat în timp ce ţinea coniacul în mână în timpul edinţei online a Comisiei Juridice din Senat, în care era dezbătut proiectul de lege privind carantina. Şedinţa a început marţi, după ora 21:00 şi s-au încheiat noaptea, în jurul orei 1:30.

La un moment dat, într-o pauză, senatorul liberal Fenechiu a arătat în fața camerei, care transmitea LIVE, o sticlă de coniac. 

”Un coniac din anul nașterii mele, are 50 de ani. Așa, când e cate un moment important, beau cate un paharel. Îmi stimulează creativitatea. Deci e foarte ok”, a spus senatorul PNL de Bacău, Fenechiu.

”Și ca lumea să nu știe ce fac, bem din ceșcuță. Pe vremuri, când eram elev și fentam anumite reguli, îmi puneam în ceșcuță.” – a continuat el.

”Bag-o sub masă, Daniele” – a fost una dintre replicile colegilor săi parlamentari, foarte amuzați de situație.

Fenechiu a continuat să îi amuze pe senatori, aducând în fața camerei web o pisică, animalul său de companie, pe nume Sașa.

”Doamna președintă? Două voturi pentru!” – a spus Fenechiu în timp ce flutura lăbuța pisicii sale în fața camerei, indicând astfel că, pe lângă votul lui, ar trebui înregistrat și votul …pisicii.

Senatorul se scuză: «În ceșcuța care apare în imagine era cafea»

După ce imaginile au fost mediatizate, senatorul Daniel Fenechiu a transmis un comunicat în care își cere scuze față de cei pe care i-a ”dezamăgit”:

”Față de difuzarea în spațiul public a unor imagini și înregistrări din ultima pauză a ședinței on-line a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României de ieri, 14.07.2020, care mă surprind într-o ipostază nepotrivită, fac următoarele precizări:

1. Respectivele imagini și înregistrări surprind o discuție on-line, pe care am avut-o, de acasă, cu unii colegi, într-o pauză a lucrărilor Comisiei Juridice – undeva după miezul nopții, în care încercam să relaxez atmosfera după o perioadă de dezbateri tensionate.

2. Este evident, pentru oricine urmărește întreaga înregistrare – din care sunt difuzate doar două secvențe, că am încercat să fac o glumă – chiar dacă s-a dovedit că aceasta a fost nepotrivita, menită, așa cum arătam, să detensioneze atmosfera după 11 ore de dezbateri și discuții.

3. In mod cert conduita mea nepotrivita pentru o ședința publica a fost generată atât de oboseala acumulataă, cât și de împrejurarea că știam că mă manifest într-o discuție privată, in cadrul căreia rigorile comunicării interumane – nefiind impuse de cadrul oficial, sunt mai relaxate.

4. Faptul că în mod demonstrativ, crezând că sunt într-o discuție nepublică, le-am arătat colegilor aflați în pauză o sticlă de Armagnac, nu înseamnă că am și consumat respectiva băutură, în ceșcuța care apare în imagine fiind în fapt cafea, probabil a opta cafea din respectiva zi.

5. Relativ la prezența în imagini a pisicului meu Sasha, precizez că nu cred că aceasta a afectat in vreun fel buna funcționare a Comisiei, la sfârșit de ședință.

6. Precizez că întreaga mea conduită parlamentară, atât la dezbaterile din comisii cât și în plen, a fost și va rămâne una profesionistă și serioasă, iar unele momente mai puțin
inspirate nu fac altceva decât să confirme realitatea faptică că omul e supus greșelii, mai ales pe fond de oboseală accentuată.

În final țin să arăt că regret împrejurarea că am făcut o glumă nefericită, pe fond de oboseală, la o oră târzie și într-o discuție on-line pe care o știam nepublică, chiar dacă, așa cum am arătat, intențiile mele au fost de detensionare a atmosferei.

Totodată îi rog pe toți cei pe care abordarea mea nefericită i-a dezamăgit să mă scuze.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Banca Angliei: Economia britanică nu se va recupera total după criză. Se așteaptă o creștere a șomajului la sfârșitul anului și un nou dezechilibru economic

Regina Elisabeta a Marii Britanii, profit în pandemie din vânzarea propriei mărci de gin