Alexandru Bălan, vloggerul cunoscut pe YouTube sub numele „Colo”, a fost reținut marţi seară de polițiștii de la Secția 9 din Bucureşti. El este cercetat pentru că ar fi instigat la violență împotriva minorelor, inclusiv la violarea acestora, după ce a povestit o experiență personală pe care a avut-o cu o fată de 16 ani.
Totul a plecat de la un clip postat pe YouTube, în care povesteşte că unele adolescente merită „să fie violate, să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul pe față”.
În același video a povestit că a făcut sex cu o minoră. “De la 22 de ani, nu am mai f***t tipe de 15 ani”.
Alexandru Bălan “Colo” este urmărit pe YouTube de peste 850.000 de persoane, majoritatea copii.
Psihologii spun că aceste păreri toxice se imprimă în personalitatea copiilor tocmai pentru ca vloggerii sunt consideraţi idoli de către adolescenţi.
După valul de indignare pe rețelele sociale, vloggerul a revenit cu un nou videoclip, în care îşi cerea scuze în fața abonaţilor pe care îi are, dar acest lucru nu a contat pentru polițiști.
„Tot acest clip este extras dintr-un live de divertisment pe care l-am făcut acum câţiva ani. A fost o glumă extraordinar de proastă. Îmi cer scuze în mod oficial pentru că clipul meu a deranjat. Nu reprezintă în niciun caz nici valorile mele morale, nici felul meu de gândire”, a spus vloggerul.
Alexandru Bălan urmează să fie prezentat în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă, potrivit celor relatate de stirileprotv.