in

Britanicii vor avea de câștigat de pe urma JO până în 2015

Organizarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice la Londra 2012 va stimula economia britanică cu 5,33 miliarde lire sterline până în 2015, prin îmbunătățirea imaginii țării gazda pe plan internațional, potrivit unui raport al Visa Europe, informează Daily Business.

Pe termen scurt, Marea Britanie a beneficiat de o injecție imediată de capital în valoare de 804 milioane lire sterline, dintre care 749 milioane lire sterline reprezintă cheltuielile efectuate de turiștii din străinătate. Se estimează ca această evoluție va conduce la creșterea activității economice cu 1,2 milioane lire sterline, reprezentând echivalentul a circa 3,5% din avansul economiei britanice în 2012.

Turismul britanic a avut încasări slabe în perioada JO



“Majoritatea studiilor care au evaluat impactul unor evenimente majore precum Jocurile Olimpice și Paralimpice asupra orașelor gazdă au arătat potențialul de manifestare a unei influențe prelungite asupra economiei. Punctul de plecare al acestui fenomen, denumit adesea “efectul de moștenire”, este îmbunătățirea profilului internațional al țării gazdă ca urmare a expunerii extinse în presa internațională și a beneficiilor aduse de recomandările făcute de vizitatori atunci când se întorc acasă”, se arată în raportul “Materializarea unei ocazii de aur – impactul cheltuielilor și impactul economic al Jocurilor Olimpice și Paralimpice, Londra 2012”.

În perioada 2013 – 2015, cheltuielile turiștilor vor fi mai ridicate cu 2,74 miliarde lire sterline, respectiv cu circa 18%, comparativ cu estimările realizate pentru aceeași perioadă de timp în cazul în care Jocurile Olimpice și Paralimpice nu ar fi avut loc.

Aceste creșteri ale cheltuielilor turiștilor se vor reflecta în creșterea economiei britanice cu 1,42 miliarde lire sterline anual, respectiv cu 4,12 miliarde lire sterline per total pe parcursul celor trei ani.

Jocurile Olimpice de la Londra, un eșec economic?

Cele trei sectoare care vor avea de câștigat, în perioada 2013-2015, în urma organizării olimpiadei la Londra sunt: marile magazine de retail (+ 778,4 mil. lire), hotelurile (+ 507 mil. lire) și industria divertismentului (+ 155,5 mil. lire).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie: Politicienii români să accepte decizia CCR

Conferința Studenților, Profesorilor și Cercetătorilor Români din UK a ajuns la cea de-a cincea ediție