in

Britanicii vor să interzică fumatul în mașini



Asociaţia Medicilor Britanici (British Medical Association, BMA) a propus guvernului să interzică fumatul în maşini, le fel cum se întâmplă și în cazul locurilor publice.

După mai multe studii legate de fumatul în mașina, reprezentanții BMA au ajuns la concluzia că nivelul de poluare creat de fumatul în maşină poate fi de 23 de ori mai mare decât într-un bar plin de fum. Interdicția ar fi normală, susțin medicii, în condițiile în care copiii şi persoanele în vârstă, al căror sistem respirator este mai fragil, sunt cei mai expuşi caracterului nociv al fumului de ţigară din spaţiul închis al maşinii.

“În fiecare an, 80.000 de decese din Anglia au drept cauză fumatul”, a declarat dr Vivienne Nathanson de la BMA, citată de AFP.

O propunere de lege introdusă de deputatul laburist Alex Cunnungham, care solicită interzicerea fumatului în maşină în prezenţa unui copil, urmează să fie examinată pe 25 noiembrie. Asociaţia pro-fumat Forest a reacționat imediat și s-a arătat împotriva unei astfel de măsuri, despre care spune că atentează la libertatea individuală.

Premierul David Cameron a avut de asemenea rezerve faţă de o astfel de măsură, arătând în faţa deputaţilor că susţine interzicera fumatului în locurile publice, dar că “nu poate interveni asupra a ceea ce fac oamenii în maşina lor“.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Olanda și Austria vor să păstreze restricțiile pe piața muncii până în 2014

Cristina Haicu: “Românii au nevoie de încurajare”