in

Cristina Haicu: “Românii au nevoie de încurajare”



Cristina Haicu a luat drumul Marii Britanii fără un plan făcut de-acasă. S-a lăsat pe mâna sorții, iar aceasta a purtat-o, în cei patru ani de când e în UK, până în punctul în care, acum, se trezește dimineața și abia așteaptă să ajungă la lucru. De jumătate de an și-a înființat propria companie, Priority Immigration, iar fiecare zi, în care are șansa de a lucra cu oamenii, i se pare o experiență fermecătoare. Se luptă pentru români cu un sistem din ce în ce mai dur de acordare a actelor de care ai nevoie pentru a lucra legal în UK și-i ajută să facă primii pași pe meleagurile britanice.

În vorbele Cristinei poți găsi ușor un un balon colorat de gânduri, care are puterea să-ți aline toate trăirile epuizate de viața printre străini. Iar după ce îi descoperi pasiunea pentru ceea ce face, începi să crezi cu tărie că undeva, pe ulițele din spatele Turnului Londrei, există și o Strada Speranței, dedicată românilor din UK.

Cristina a ajuns în Marea Britanie cu un bagaj plin de optimism și cu dorința de a crește, atât pe plan profesional, cât și pe cel uman, spiritual. A plecat din Timișoara la un an după ce a terminat Facultatea de Psihologie, în 2007. Nu a fost o evadare plănuită, ci doar o șansă acordată destinului.

“Într-o bună zi am primit un telefon de la o verișoară care era deja în UK și care m-a întrebat dacă nu aș vrea să vin aici. Nu am stat mult pe gânduri, mi-am ascultat intuiția și am spus da. Am lucrat ca nanny un an, după care am intrat in domeniul business development-ului într-o companie care se ocupa cu colectarea electronică a informațiilor din sistemul de sănătate și educațional. După o vreme, în care am crescut mult alături de colegii din companiile britanice în care am lucrat, am decis că e timpul să reîncep să fac ce-mi place ce-l mai mult: să lucrez într-un domeniu în care să am contact direct cu oamenii, nu doar din spatele unui receptor de telefon”, spune Cristina. Așa s-a născut Priority Immigration, propria companie.

Un nou început

În martie, anul acesta, “motivată de dorința de a trăi viața pentru care a fost creată” și de pasiunea pentru a face lucrurile așa cum îi place și așa cum trebuie, și-a deschis propria afacere. Prin Priority Immigration, Cristina încearcă să-i ajute pe românii care vin în UK să depășească piedicile birocratice de aici, să se integreze în noul sistem și să înceapă o nouă viață.

Despre aceștia tânăra manager spune că “cei mai mulți ajung în Marea Britanie destul de dezorientați. Au nevoie de încurajare și de sprijin, trebuie să le spui că o să fie bine, pentru că mulți nu știu în ce direcție să o apuce… În același timp vin încărcați cu mult curaj, pentru că mulți renunță la un job bun din țară pentru a ajunge într-o lume necunoscută, dar care le promite mai mult, cel puțin din punct de vedere financiar.

Dintre cei care au apelat la serviciile noastre, 99% au părăsit România din cauza greutăților financiare. Dar asta nu înseamnă că nu sunt de admirat. Puterea și îndrăzneala de a-și începe o nouă viață sunt de apreciat. Am cunoscut și români, de peste 50 de ani, îmbrăcați la 4 ace, care au renunțat la un job comod acasă ca să lucreze aici pe șantier și astfel să le asigure un viitor copiilor rămași în România”.

Cristina se implică în sprijinul românilor și prin campanii de informare în țară. În luna mai a ținut două seminarii gratuite, în Deva și Hunedoara, unde a încercat să le prezinte celor interesați ce înseamnă viața în Marea Britanie pentru un imigrant și care ar fi principalele obstacole care trebuie depășite la începutul experienței aici. A găsit acolo, în două orașe relativ mici, o mulțime de oameni care-și dorește să ia drumul Marii Britanii.

“Ideea acestor seminarii a fost de a-i lămuri în legătură cu ce-i așteaptă aici, dar și pentru a-i ajuta să scape de prejudecăți. Mulți români, din păcate, se trezesc în Marea Britanie cu o etichetă lipită pe frunte, de campaniile denigratoare din media. Dorința noastră e de a-i ajuta, nu doar în a obține actele de self employed, ci și în a se descătușa de prejudecățile care îi pot afecta. Viața trebuie trecută prin filtrul personal și nu prin cel al unor surse externe”, mai spune tânăra.

Abordarea personală reprezintă și modul prin care aceasta vrea să-și dezvolte compania, să-i dea forma unui business personalizat, individualizat. În viitor, Priority Immigration se va orienta și către oferirea unui loc de muncă, în contextul în care în 2014 se vor ridica restricțiile impuse românilor pe piața muncii. Până atunci se va concentra pe obținerea actelor, proces care e din ce în ce mai dificil în ultima vreme.

Sistem sever

“E drept că situația a devenit mult mai grea față de acum 2 ani. Dar asta nu înseamnă că e imposibil… Sistemul a devenit mai sever, se fac mult mai multe verificări. Iar asta face ca rata de succes să nu fie întotdeauna 100%. Obținerea actelor de self employed depinde de 3 factori: acte, interviu și contactarea telefonică a clienților. Chiar dacă mergi cu un teanc de hârtii, dacă cei de la NIN nu reușesc să contacteze telefonic clienții pentru care lucrezi, poți fi refuzat. Numai că refuzul nu trebuie să sperie pe nimeni. Întotdeauna există o a doua șansă.”

Iar Marea Britanie este, din punctul de vedere al Cristinei, un spațiu ofertant când vine vorba de șansă. Aceasta crede că cel mai important lucru pentru un român care abia a ajuns aici e să se lase cucerit de optimism, să nu-l abandoneze nici măcar atunci când dă de greu. E o filozofie care pe ea a ajutat-o să reușească. Existența, spune tânăra, e doar o bucată de lut care nu se împotrivește modelării. Trebuie doar să îți cunoști potențialul și să acționezi.

“În fața viitorului trebuie să fii flexibil și înțelegător cu tine, iar vorba că «Dumezeu râde când vede oameni care-și fac planuri» e plină de sens,” încheie zâmbind Cristina.

Florin Brătescu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Britanicii vor să interzică fumatul în mașini

Ioan Enciu cere CE să reacționeze faţă de deciziile de prelungire a restricţiilor de muncă pentru cetăţenii români