in

Copiii nu mai circulă gratuit pe mijloacele de transport din Londra: „Vor fi afectați mai ales elevii din familiile sărace”

Copiii care se întorc la școală în Londra vor trebui să plătească pentru a se urca în mijloacele de transport în comun.

Noua măsură pe care primăria Londrei o vede ca fiind una provizorie, îi va afecta pe locuitorii și așa păgubiți din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus.

Eliminarea gratuității pentru elevii sub 18 ani a fost printre condițiile impuse de guvern înainte de a acorda un grant de 1,6 miliarde de lire sterline companiei de transport public TfL, atunci când aceasta era în pragul falimentului din cauza pierderilor veniturilor din tarife.

Numai că intrarea în vigoare a noilor cerințe a coincis cu redeschiderea parțială a școlilor primare, în săptămâna 1-5 iunie, când mulți dintre elevi trebuie să ajungă la școală cu autobuzele.

Responsabilii TfL, speriați de afluxul de oameni din trenuri: „Purtați măști de protecție și mențineți distanțarea”

Urmează ca și elevii de 10-12 ani de la școlile secundare să se reîntoarcă la cursuri și să folosească autobuzele TfL.

Ministerul Transporturilor a declarat că se speră ca suspendarea temporară a călătoriilor gratuite pentru copii să încurajeze mai mult mersul pe bicicletă și va împiedica supraaglomerarea autobuzelor.

Gary Kynaston, profesorul principal al Hammersmith Academy, a declarat că aceste costuri suplimentare vor pune presiune asupra familiilor în timpul acestor vremurile grele.

„Preocuparea mea pentru eliminarea călătoriilor gratuite este că aceasta îi va lovi pe elevii cei mai săraci, în special pe cei care trebuie să călătorească pe distanțe lungi”, a spus Kynaston, care prezidează și Forumul Școlilor Hammersmith și Fulham.

Ministerul Transporturilor nu a răspuns la întrebările legate de momentul în care s-ar putea încheia suspendarea temporară a călătoriilor gratuite pentru copii.

Alți termeni de salvare a TfL includ suspendarea temporară a călătoriilor gratuite pentru cei de peste 60 de ani, în timpul orelor de vârf de dimineață.

Taxa de congestie a fost de asemenea reluată la începutul acestei luni și va crește substanțial de la 22 iunie.

Austria, începând de sâmbătă, amenzi de 25 – 50 de euro dacă nu purtați mască în magazine sau mijloace de transport

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Șobolani, gândaci, ploșnițe, molii și purici. Cele mai afectate cartiere din Londra

Traficanți de țigări în Marea Britanie prinși în România după o urmărire ca-n filme. S-au tras focuri de armă