765 de morți doar în Anglia
Astăzi, 9 aprilie 2020, raportul victimelor COVID-19 include doar Anglia, urmând ca, mai târziu, să se publice numărul deceselor și din celelalte regiuni.
Astfel, NHS Anglia a raportat, că, din cauza noului coronavirus, au decedat 765 de persoane, ajungându-se la un total de 7248. Persoanele decedate aveau între 24 și 103 ani, iar 43 dintre aceștia nu aveau alte probleme de sănătate.
NHS Anglia a dorit, însă să specifice că 140 de persoane au decedat miercuri, 568 fiind decedate din cauza COVID-19 în ultima săptămână, iar 57 sunt decese din luna martie, dar identificate abia acum. În Scoția s-au înregistrat 81 de decese, iar în Țara Galilor 41.
Numărul deceselor a scăzut pentru a doua zi consecutiv, dar același lucru s-a întâmplat și la începutul săptămânii trecute, ca mai apoi numărul să crească considerabil la sfârșit de săptămână. Conform ultimelor statistici, un britanic moare, din cauza noului coronavirus, la fiecare două minute.
Întâlnirea COBRA va decide ce măsuri vor fi luate în continuare
Astăzi, joi, 9 aprilie, are loc o nouă întâlnire COBRA, condusă de locțitorului lui Boris Johnson, Dominic Raab. În cadrul acestei întâlniri se va discuta despre momentul în care se vor relaxa măsurile impuse pentru prevenirea transmiterii acestui virus.
Sunt voci, însă, care susțin că vîrful epidemiei va fi atins abia în aproximativ 10 zile și că măsurile ar trebui extinse și înăsprite.
Înainte de a se îmbolnăvi, premierul Boris Johnson promisese că va analiza lockdown-ul pe 13 aprilie, la 3 săptămâni distanță de momentul implementării.
Temeri că, de Paște, britanicii vor uita de reguli
Așteptările sunt ca la întâlnirea de astăzi să se decidă luarea unor măsuri mai drastice, existând temeri că britanicii vor profita de vremea frumoasă din următoarele zile și vor încălca regulile impuse pe 23 martie.
În această săptămână s-au împlinit 100 de zile de când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atenționat, pentru prima dată, asupra îmbolnăvirilor din Wuhan, China. De atunci și până în prezent, peste un milion de oameni, la nivem mondial s-au îmbolnăvit, iar numărul deceselor a depășit 80 000.
Coronavirus în Italia, Spania, Austria și Germania
Articole similare:
- Cifre șocante: Un britanic moare la fiecare două minute din cauza COVID-19
- Marea Britanie ar putea fi cea mai afectată națiune din Europa. Experții americani spun că se așteaptă la peste 66.000 de morți