in

Prințul Paul al României, căutat de creditori britanici pentru 4,7 milioane de lire sterline

Un jurnalist britanic, Marco Robert Houston, vrea să îl execute silit pe Prințul Paul al României, pentru o datorie de 4,7 milioane de lire sterline.

Suma a fost stabilită de o instanță din Marea Britanie încă din 2013, doar că prințul este greu de executat, acesta înstrăinându-și toate bunurile, scrie Gândul.

Jurnalistul britanic are de recuperate o datorie de 4,7 milioane de lire sterline de la Paul Philippe Lambrino încă din 2013, în urma unui litigiu civil, în cadrul căruia judecătorii i-au dat câștig de cauză.

În prezent,  Houston încearcă să își recupereze banii cu ajutorul justiției din România, dar Judecătoria Sectorului 2 a stabilit că nu are competență materială în a judeca dosarul, iar decizia poate fi atacată la instanța ierarhic superioară.

Reclamantul a arătat că o instanță din Marea Britanie a dispus obligarea Prințului Paul la plata sumei de 4.700.000 lire sterline și 9.000 lire sterline cu titlu de cheltuieli judiciare.

Hotărârea Deciziei TLQ/11/1140 pronunțată de Queen’s Bench Division, din Marea Britanie, a fost recunoscută în România din 2015.

Prințul și-a vândut toate proprietățile și a fugit

Numai că, anterior pronunțării decizie definitive de condamnare din Dosarul Ferma Băneasa, Paul Al României și-a vândut vila din Sectorul 2 pentru suma de 950.000 de euro.

„Petentul (n.r. – M.R. Houston) a învederat instanței faptul că, în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară derulată în prezentul dosar, debitorul (Paul Al României – n.r.), ulterior notării urmăririi silite asupra imobilului proprietatea acestuia în cartea funciară, a procedat la înstrăinarea bunului urmărit către un terț dobânditor. Prin contractul de vânzare încheiat, terțul dobânditor declară că are cunoștință despre urmărirea silită și că înțelege să cumpere chiar și în aceste condiții”, se arată în motivarea Judecătoriei Sectorului 2.

VIDEO SENZAȚIONAL! Un român susține că este fiul Prințului Charles. S-a dus la Palatul Buckingham pentru a-l confrunta: „Father, father!”

În prezent, jurnalistul britanic se teme că și acest terț va vinde mai departe imobilul și că nu își va mai recupera nici măcar o parte din datorie.

„Există pericolul iminent de a fi efectuată o înstrăinare succesivă a bunului, situație care ar întârzia și îngreuna posibilitatea creditorului urmăritor de a-și vedea valorifica dreptul recunoscut prin titlul executoriu. Prezentul incident, de asemenea, este de natură să producă o întârziere semnificativă în derularea procedurii de executare, în beneficiul debitorului care refuză să îndeplinească de bunăvoie obligația”, se arată în actele de la dosar.

Paul Al României este dat în urmărire internațională

Prințul Paul a fugit din țară înainte ca instanța supremă să pronunțe decizia definitivă în Dosarul Ferma Băneasa, pe 17 decembrie 2020. El a fost dat în urmărire de Poliția Română, din 18 decembrie 2020, și de atunci este de negăsit.

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, atunci, decizia finală în dosarul retrocedărilor ilegale a fermei regale de la Băneasa. Completul de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost format din magistrații Florentina Dragomir (președinte), Ioana Ilie și Ionuț Matei.

Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte 5 ani de închisoare, iar prințul Paul – 3 ani și 4 luni cu executare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Militarii britanici ajută la distribuirea carburantului la benzinării

Marea Britanie, raiul investițiilor imobiliare prin firme offshore

Marea Britanie, raiul investițiilor imobiliare prin firme offshore