in

Doi români au bătut cu bestialitate un tânăr care și-a apărat prietena de o agresiune sexuală

Doi români au bătut cu bestialitate un tânăr care își apărase prietena de la a fi agresat sexual de aceștia.

Declan Bryan, în vârstă de 29 de ani, a fost bătut în timp ce se îndrepta spre casă, în Lincoln, pe 2 decembrie anul trecut.

Cei doi agresori se numesc Alin-Ionuț Apostu, de 19 ani și Alexandru Mocanu, de 35 de ani.

Declan Bryan

Declan a spus: „Ne întorceam acasă într-o noapte. Eram eu, două fete și un prieten. Mergeam pe stradă, iar una dintre fete era băută, așa că a trebuit să o ridicăm și să ducem pe brațe, motiv pentru care i s-a ridicat fusta. Atunci au apărut Apostu și Mocanu.”

„Primul a atins-o, apoi și al doilea. Le-am spus să plece, că este vorba despre agresiune sexuală și că pot merge la închisoare. Am încercat să îi îndepărtez. Am fost agent de pază, așa că știu sa dezamorsez o situație. Nu am devenit agresiv, nu mi-am dorit violență. Am crezut că am rezolvat”, a continuat Declan.

Apoi, Apostu i-a strâns mâna, după care a devenit violent.


„A dat să plece, după care m-a lovit din lateral. Celălalt m-a lovit în față, îmi amintesc. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că eram într-o baltă de sânge”, a declarat Declan instanței.

Apostu și Mocanu

Atacatorii săi îl loviseră în cap cu picioarele, iar Apostu o bătuse pe una dintre femeile cu care era, iar pe cealaltă a lovit-o în cap.

Declan suferă de boala Von Willebrand, ceea ce înseamnă că sângele său nu se coagulează repede. El a spus: „Aș fi putut sângera până la moarte. Am avut vânătăi severe la față și ochi. Nu am putut să deschid unul dintre ochi ceva vreme”.

Apostu a fost condamnat la cinci ani, iar Mocanu la patru ani de detenție.

Un român bătut cu bestialitate în Anglia a murit după o săptămână de comă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie: Imigrația din afara UE a atins niveluri record

„Brasseria Timișoreana” din Burnt Oak, taxe neplătite de 400.000 de lire sterline