in

Irlanda, tragedie în ziua nunții, mirele accidentat mortal de un șofer care a intrat în autostradă pe contrasens

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit în drum spre biserică, acolo unde urma să se căsătorească, în timp ce mireasa îl aştepta la altar fără să ştie că cea mai fericită zi din viaţa lor s-a transformat într-o tragedie fără margini.

Tânărul de 20 de ani, din Limerick, un oraş din Irlanda, şi-a pierdut viaţa cu câteva ore înainte de a se căsători, în timp ce mireasa îl aştepta la altar, fără să ştie că el a fost implicat într-o tragedie, potrivit antena3.

Mireasa şi familia pregătită de nuntă au aflat, în timp ce se aflau la Biserica St. Munchin din Limerick, de faptul că tânărul a murit într-un cumplit accident rutier.

Totul s-a întâmplat joi, pe 19 august 2021, atunci când tânărul a fost implicat într-un accident pe autostrada M6.

O româncă s-a întors din Irlanda și a murit imediat de COVID în România

Potrivit presei britanice, maşina în care se afla tânărul mire s-a izbit violent de un alt autoturism care circula pe contrasens, pe autostradă. În total, trei maşini au fost implicate în accident, iar două dintre ele au luat foc după impact.

Din nefericire, pentru tânărul de 20 de ani, care urma să se căsătorească, medicii nu au mai putut face nimic, notează thesun.co.uk.

Mireasa a aflat despre tragedie şi, în memoria celui alături de care urma să promită că îşi va petrece restul vieţii, a organizat un eveniment chiar în faţa bisericii în care iubitul ei nu a mai ajuns.

“Vom ridica baloane pentru iubitul meu soţ în această zi în care, în loc să sărbătorim cea mai fericită zi din viaţa noastră, o trăim pe cea mai rea. Te voi iubi întotdeauna şi mereu va fi despre mine şi despre tine, indiferent ce se va întâmpla. Te iubesc necondiţionat, uriaşul meu blând, nu ai meritat asta”, a declarat tânăra.

Sute de prieteni şi oameni impresionaţi de povestea tragică a celor doi tineri, care urmau să se căsătorească, au participat la evenimentul de la biserică.

Un tânăr, acuzat că a provocat accidentul de pe autostradă, a fost arestat de Poliţie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]

Breaking News: „O mare parte” din cetățenii UE intenționează SĂ PĂRĂSEASCĂ Marea Britanie. „A devenit de nerecunoscut”

Marea Britanie se confruntă cu ”pericolul imediat” de atac terorist: ”Există posibilitatea unui atac în stilul celui din 11 septembrie”