in

Marea Britanie: Polițistă desfigurată de un adolescent pe care încerca să-l încătușeze

O polițistă din Marea Britanie a fost practic desfigurată, după ce a fost lovită de un tânăr pe care încerca să-l încătușeze. Tânăra a avut nevoie de mai multe operații pentru a putea respira normal. 

Incidentul a avut loc pe 12 septembrie.

Adolescentul în vârstă de 16 ani avea un comportament bizar, iar polițista a vrut să îi pună cătușele, de teama ca acesta să nu fugă de la locul faptei.

În timp ce i-a imobilizat o mână, băiatul s-a folosit de mâna liberă și a lovit-o cu pumnul în față de mai multe ori pe tânăra polițistă, scrie Metro.

Bristol: Polițiștii chemați să oprească o petrecere ilegală de 700 de persoane, luați la bătaie

„S-a întâmplat totul atât de repede. Nici nu mi-am dat seama. Am simțit doar o durere puternică și nu mai vedeam bine”, a declarat victima. „Nu sunt furioasă pentru că eu mă aflam acolo pentru a-mi face datoria, când am fost atacată. Accept faptul că există un asemenea risc”, a declarat polițista.

Ofițerul de poliție nu a mai putut să respire corect și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală la față.

Ea a fost dusă de urgență la spitalul Queens Burton unde s-a constatat că avea nasul și septul rupte.

După trei luni, ea așteaptă o altă operație și nu poate respira prin nara stângă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Două persoane vaccinate în Marea Britanie au avut reacții adverse. Ce sfat dau autoritățile celor care doresc să se vaccineze

Marea Britanie: Va fi nevoie de restricții până în martie, chiar dacă se fac vaccinări