in

Mamă la 15 ani, un fenomen cronic ce provoacă îngrijorare în România

România înregistrează cel mai mare număr de mame cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani din Europa, avertizează miercuri AFP, care atrage atenția asupra unui fenomen îngrijorător – România și Bulgaria, cele mai sărace două țări din Uniunea Europeană, sunt și cele care înregistrează cele mai mari proporții de copii născuți din mame adolescente.

 

”Dumnezeu mi-a dat o fată minunată. Dar viața este grea, întrucât sunt eu însămi un copil”, afirmă Lorena, în vârstă de 15 ani. ”Nu am dorit această sarcină, aș fi vrut ca ea să vină mai târziu”, mărturisește tânăra din Botoșani, legănându-și bebelușul. Ea trăiește alături de copilul său și de alte șapte familii într-o clădire dezafectată.

La câțiva kilometri depărtare, Diana, având tot 15 ani, își amintește că a plâns atunci când a aflat că este însărcinată.

”Viața mea s-a schimbat enorm”, afirmă adolescenta, ce regretă că ”nu se mai poate juca împreună cu fetele ca înainte”. Abandonată de tatăl copilului său, ea trăiește împreună cu mama ei și șase frați și surori într-o casă cu două camere.

Circa 18.600 de adolescente române, dintre care 2.212 cu vârste între 12 și 15 ani, au născut în 2014 — cifră în ușoară scădere față de 2013, potrivit Institutului român de Statistică. Mai mult de două treimi dintre ele trăiesc în mediul rural.



Chiar dacă nu există date oficiale, ONG-urile estimează că minoritatea romă din România, de circa 2 milioane de persoane și în sânul căreia mariajele precoce rămân frecvente, este în special vizată de această chestiune, scrie agerpres.ro.

”Este vorba despre un fenomen complex provocat de sărăcie, emigrație — care face ca numeroși copii să fie lăsați în grija bunicilor — și mai ales de absența educației în materie de sănătate și reproducere”, a explicat pentru AFP șefa filialei din România a asociației “Salvați Copiii!”, Gabriela Alexandrescu.

CITEȘTE ȘI:

Tot mai mulți români spun că nu vor refugiați în țară. Sondaj INSCOP

Statistică îngrijorătoare. Milioane de români trăiesc în sărăcie severă

Preot din Ialomița, și-a jefuit propria biserică și a fugit în Marea Britanie

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Opera „Oedip”, de George Enescu, în premieră în Marea Britanie

Londra: Se deschide restaurantul unde mergi în pielea goală