in

Un român, spaima femeilor din Newcastle. Le ataca de pe bicicletă cu o substanță albă

Un prădător sexual român care și-a făcut de cap în împrejurimile orașului Newcastle urmărind femei tinere pe care le stropea cu un lichid alb a fost trecut în registrul infractorilor sexuali pentru cinci ani, anunță Poliția din Northumbria.

Marius Trifan, în vârstă de 29 de ani, a recunoscut că a vizat astfel 11 femei, în centrul orașului, în februarie pentru satisfacerea sa sexuală.

El a spus că a umplut un rucsac de seringi pline cu o substanță albă care era de fapt apă cu săpun.

De pe bicicletă, stropea femeile pe care le întâlnea. Evident că oamenii au fost speriați, crezând că sunt atacați cu acid sau cu spermă.



Poliția a lansat o investigație și l-a identificat pe Trifan prin intermediul camerelor de supraveghere din oraș.

În casa acestuia s-au găsit rucsacul și seringile pe care le-a folosit în atacuri.

La poliție el a recunoscut că a comis infracțiunile pentru “satisfacerea sa sexuală”.

A fost acuzat de 11 fapte de agresiune sexuală și a fost condamnat la patru luni de închisoare, din care a ispășit deja jumate.

A primit și o ordonanță care îi interzice să dețină seringi în public.

„Acesta este unul dintre cazurile cele mai bizare pe care le-am avut, dar a avut un impact masiv asupra acestor femei tinere. Trebuie să fi fost cu adevărat înfricoșător pentru ele să găsească acest lichid ciudat pe hainele lor și, evident, s-au gândit la ce era mai rău”, a declarat polițistul care s-a ocupat de caz.

Și-a omorât partenera în timpul actului sexual după ce i-a introdus un morcov în anus

Românca Roxana Lupu, roluri de regine și prințese: „Părea ireal că o interpretez pe Regina Angliei“

Cheile Bicazului, mutate din Neamţ în Harghita. Politicienii maghiari: „Am câştigat!”